O, Iisuse, Domnul meu

O, Iisuse, Domnul meu




În Iisus, firea divinã o îndumnezeieşte şi pe aceea omeneascã—nu aceea omeneascã o umanizeazã pe aceea divinã; împãrtãşirea însuşirilor nu e mutualã. Transferul e univoc. Firea umanã ajunge sã se împãrtãşeascã de desãvârşirea aceleia dumnezeieşti. Firea dumnezeiascã nu preia pasibilitatea, nici vreo altã nedesãvârşire, a firii create.
Iisus suferã numai în natura Lui omeneascã, fiindcã numai acesteia îi e propriu sã sufere. Suferinţa e trãirea acutã a unei nedesãvârşiri, a unei lipse. Dumnezeirea nu cunoaşte aşa ceva. Proponenţii teologiei ‘suferinţei Lui Dumnezeu’ nu au reuşit sã argumenteze convingãtor, sau mãcar plauzibil, pentru existenţa vreunui alt fel de desãvârşire.
Reprezentarea imaginativã a Pãtimirii Lui Iisus recurge adesea la confuzia naturilor; se afirmã, pe bunã dreptate, cã în Iisus firile nu sunt nici despãrţite—nici amestecate. Cele douã naturi ale Lui Iisus sunt fãrã amestec, şi fãrã despãrţire. Una din ele îi comunicã însuşiri sau trãsãturi celeilalte: o transformã, o sfinţeşte, o îndumnezeieşte. Sf. Pavel scrie cã Iisus a fost ‘fãcut una cu pãcatul’. În Iisus, natura umanã poate sã fie supusã suferinţei şi pãtimirii; cea divinã, defel.
Cristologia NT, ‘cristologie istoricã’, nu reprezintã nicãieri suferinţa Lui Dumnezeu (Tatãl), sau a vreunui alt Ipostas divin. Astfel de idei sunt strãine de înţelegerea neotestamentarã a Golgotei. Nu îi pot fi atribuite naturii dumnezeieşti impasibile pãtimirile de care e pasibilã firea umanã. Natura divinã nu e pasibilã, e în chip firesc impasibilã. Acum, e drept şi cã firile sunt, în Iisus, unite—însã nu numai fãrã separare, ci şi fãrã amestec, fãrã confuzie—iar dacã ne gândim sã nu le despãrţim, atunci sã luãm seama nici sã nu le amestecãm, sã nu le mixãm. E o uşurãtate şi sã se ia seama numai la una din posibilitãţile erorii—aceea de a separa naturile în Iisus—când se poate la fel de bine greşi confundându—le, amalgamându—le. Naturile rãmân, în Iisus, distincte—neseparate, unite, însã distincte, neconfundate. Faptul cã în Iisus naturile sunt unite, nu înseamnã cã ele nu rãmân distincte, cã îşi pierd fiecare trãsãturile, cã se amestecã. Ele sunt unite ‘fãrã amestec’. Existã o comunicare de trãsãturi—univocã: de la firea dumnezeiascã, înspre aceea omeneascã.