Ieri seară (joi), m-am gândit la tipologia serialelor (poliţiste, de anticipaţie, westernuri, drame).

Evreitatea lui Papu (fiu de evreu botezat, şi de descendentă a unei familii iudeo-italiene); religia lui, locul lui Ghika. Dar evreitatea lui Papu nu fusese uitată nici în anii ’90. Detenţia politică. Obârşia traducerii din Dante.

M. Ivănescu despre Morgenstern (dar nu ca reţetă, ci ca sentiment, ca lirism; e unul din poeţii traduşi de Nina C.), ‘Hamlet’; ironia, bagatelizarea, eschivarea. M. Ivănescu cita adesea din ‘Hamlet’. Şi lucruri nescâlciate, mai puţin vehiculate. Numele poetului german mi se păruse shakespearean; ar fi trebuit să mă ducă cu gândul, însă, la o actriţă evreică renumită.

Azi, vin., două lucruri astringente: ghişeul (returul se făcuse de luni), vrafurile urnite (la 17 l.).

Condescendenţa ingenuă a mediocrilor.

Vin. dim. mai aveam 6,15 mil..
Vin., 22 & 2 & 100 & 150 & 65 & 120 & 140 & 10 mii, şi patru bonuri [roşii & cină & ziarul & bilete & icetea, gustarea & ţigări & cafea].
Dim. mai aveam 10 ţigări; ieri, la amiază, 20 de ţigări.
Sb., 257 & 64,5 & 160 mii [vols. & icetea, cafele & ţigări, brichetă].
Dum., 52,3 & 138 mii, şi două bonuri [budincă, ştrudele, icetea, cafele & ţigări].
[Sb. & vin., 150 & 460 & 482,5 mii.]

Cei care caută să încorseteze, să încătuşeze percepţia estetică a altora, s-o distorsioneze.

‘Venit pe lume’ (M. Mazzantini) & particule subatomice, Weinberg.

Lichea & vină. Monstru. Demenţa, nepăsarea, gerul, vina. Rev.. Degetele. Dreptul de a moraliza. Viclenia schimelor, ipocrizia.

Caritatea. Azi & blonda, infirmul.

Brumaru, sb., pe treaptă; mi-a venit în minte întâmplarea cu M. Ivănescu şi E. Botta (amândoi grizaţi).

Neîncredere tonică, nedeprimată.

Artificialitatea multor prescripţii monastice, reversul disciplinar şi opresiv al vieţii monastice, cauţionarea ipocriziei şi a duplicităţii, etc.. Oamenii de azi nici nu pot să aibă convingerea celor din vechime, sunt tacit neconvinşi de aceste rânduieli artificiale, anacronice. Anacronismul monastic înseamnă obtuzitate. Anacronismul bigoţilor e obtuz şi regresiv.

Ceea ce e spontan în raport cu eul conştient, diurn. Fantezia transcende numai eul conştient.

Gestul cu ţigara, şi tipologia serialelor. Subtilitatea, arta, farmecul.

Critica obişnuită e simplistă, reducţionistă, analizează o operă în termeni simplişti, când scopul criticii ar trebui să fie elucidarea sentimentelor proprii, nu o evaluare grăbită, în funcţie de criterii arbitrare; şi, de fapt, însăşi natura experienţei estetice, timpii ei, dinamica ei, nu pot fi prescrise, nu se rezumă la un algoritm, la un set de procedee.