duminică, 2 august 2015




Din perspectiva legionarilor, violenţa politică e o consecinţă ilogică, contingentă, imprevizibilă, neasumabilă a legionarismului. Însumând perspectivele, nazismul e consecinţa firească a teologiei romane, dar violenţa politică nu e rezultatul legionarismului. Filioque duce la … nazism, dar legionarismul nu duce la hecatombe (teologii apuseni care vehiculează ideea legăturii organice a papismului cu nazismul trec sub tăcere relaţia cordială a unor personalităţi bisericeşti de la noi, de la ruşi, de la sârbi sau din Grecia cu partidele sau cu regimurile de extremă dreaptă; de ex., Romanides). Rămân de găsit mărturiile repudierii violenţei antisemite de către legionarii interbelici sau din anii ’40.
Antisemitismul apărea drept o pornire justificabilă, licită, rezonabilă, aşa cum e anticreştinismul azi. Cei care se miră astăzi de endemia furiei anticreştine, uită cât de obişnuit, de legitim era antisemitismul până în anii ’40. Monstruozitatea antisemitismului nu era deloc evidentă. Pe unii, anticreştinismul contemporan îi indignează, îi scandalizează. Dar strămoşii lor au fost, adesea, împăcaţi cu antisemitismul, nescandalizaţi.
Naţionalismul de care se prevalează legionarii (şi panegiriştii lor de azi) a fost de la bun început xenofob, maladiv. A fost, deasemenea, ipocrit şi intens retoric, nemăsurat, necritic. Naţionalismul acesta duce prin sine la violenţă? Unele laturi ale retoricii legionare erau hazardate?
Neasumarea violenţei şi a barbariei de către legionari ar trebui să fie paradoxală la un grup ai cărui ideologi, ca Stăniloae, sunt pricepuţi la ‘interpretări organice’, care corelează fenomene disparate. Neomenia şi violenţa legionarilor nu le-au repugnat acestor teoreticieni. Intervine aceeaşi scindare a gândirii, prin care principiile creştine referitoare la smerenie şi la nejudecarea altuia îşi pierd valabilitatea la trecerea în viaţa cotidiană, obişnuită, unde funcţionează naţionalismul cel mai sforăitor, şi xenofobia cea mai încrâncenată. Stăniloae s-a specializat în relevarea tarelor Apusului, şi idealizarea virtuţilor naţionale. Legionarii nu simt că trebuie să fie smeriţi şi ca popor. ‘Creştinismul legionar’, hybrid de inspiraţie occidentală, şi rezultând într-o distorsionare penibilă a României exaltate (din a cărei reprezentare sunt cenzurate atâtea elemente), e grevat de această incongruenţă.
Nabokov a indicat succint genealogia reală a filozofiilor exilaţilor ruşi; acelaşi principiu de mimetism e valabil şi pentru organicismele sec. XIX (slavofilia, ideologie mimetică), şi pentru naţionalismul românesc antebelic şi interbelic. ‘Ideea naţionalistă’ nu e o idee românească, autohtonă, ci preluarea unei ideologii vestice.
Rămâne complicitatea cu violenţa politică şi cu terorismul a legionarilor, după momentul rebeliunii.

Urmaşul unui propagandist comunist nedemn cere dispariţia statuilor lui Crainic şi Vulcănescu. Ar fi de aflat dacă naţionaliştii germani, italieni, francezi au fost deasemeni pedepsiţi în efigie; sau dacă mai avem statui ale vreunui ins care a fost membru de partid după ’47.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu