duminică, 9 august 2015


Naţionalismul xenofob românesc nu porneşte de la religie, ci de la o idee apuseană, ca şi slavofilia rusă. Religia e un element al imaginii naţionale, şi a fost importantă pentru cei doi ideologi principali, Nae Ionescu şi Crainic, dar nu aceşti ideologi au decis nici linia politică, acţiunea, nici structura şi statutul mişcării, rolul lor nu trebuie subestimat, resortul principal a fost apelul visceral al violenţei, prestigiul violenţei, şi natura ei gratificantă. Pe de altă parte, a fost resimţită ca un resort afectiv eficient; religia mobilizează fanatismul, patimile, bigotismul, violenţa, întărâtarea. Religia e un instrument politic foarte eficient. La teoreticieni, mimetismul, elementele de împrumut au fost imediat evidente. Naţionalismul ca politică e o idee apuseană; în cazul românilor, inspiraţia a fost una deschisă, mergând până la recuzită, simboluri. Retorica naţionalistă a fost una mimetică.
Slavofilia rusă, legionarismul sunt ecouri estice ale ideii naţionaliste occidentale. Dependenţa retoricii legionare sau naţionaliste româneşti interbelice de modele vestice (naţionaliştii francezi) era evidentă. Legionarismul nu era gândit ca regresie, ca o repliere antieuropeană. Anii interbelici au adus legitimarea politică a violenţei, a barbariei; unii tineri legionari nu îşi camuflau ori ascundeau preţuirea intensă pentru bolşevism. Legionarismul elegiac de azi e o falsificare, o distorsionare şi o rescriere selectivă a două decenii de istorie a fanatismului şi demagogiei. Religia cu care au operat legionarii a fost însă, mereu, una instrumentalizată, aservită polemicii, utilizată polemic. Ea nu e ocazional polemică, dar esenţial polemică (la fel ca şi ‘creştinismul ideologic’ de azi, al profeţilor ca Pârvu). Negarea, intoleranţa sunt motorul acestei mişcări. Polemicile teologice mai vechi au fost instrumentalizate politic, transformate în arme politice. Legionarii nu cred în ţară, ci în idolul creat de ei, în imaginea selectivă, sumară, a ţării, devenită, în mâinile lor, un idol cam hâd. Legionarismul de azi e o sectă de complexaţi şi resentimentari, de taraţi moral. Fanatismul e o formă a resentimentului, a relei credinţe.
Din pomelnicele de legionari de seamă, vehiculate de epigonii de azi, lipsesc nume importante (sociologi, filozofi, etc.); reprezentarea culturală e a unor oameni esenţial indiferenţi faţă de cultură, de cunoaştere, şi acaparaţi de lozinci sforăitoare, de idei simpliste, de teze absurde. Istoria culturală a legionarilor nu trece dincolo de lozinci, şi e menţionat … Blaga, acolo de unde lipsesc Golopenţia, Herseni sau V. Băncilă. Legionarismul de azi e apanajul nu al vreunei elite, dar al unei fracţiuni din mica burghezie înveninată, resentimentară, semidoctă. Memoria lor culturală e aceea de şuetă cu cucută. E reacţionarismul ocazional, întâlnit în orice societate urbană modernă. Epigonii de azi nu studiază şi nu cunosc operele legionarilor de seamă. Ei se vor dascăli, fără a fi fost ucenici, şi le sunt suficiente rebuturile propagandei ceauşiste a lui Nicolaescu. Ca realitate socială, simpatizanţii legionari de azi (propagandişti sau îndoctrinabili) sunt caricaturali, derizorii. E lumea lui Ciachir, Puric, etc.. Legionarismul e surogatul absolutului, ‘harul ieftin’, pretextul xenofobiei. Istoria şi cultura românească nu îi interesează, decât ca travestiuri ceauşiste (câţiva universitari desueţi, avizi de publicitate, din vechea gardă ceauşistă, de teapa lui moş Cândea), şi cu condiţia să fie nesolicitante. Cultural, simpatizanţii legionari de azi sunt public de conferinţe, cea mai oţioasă formă de îndoctrinare. Fanatismul şi tabloidizarea sunt o solicitare disperată a atenţiei publice, şi beţie de cuvinte.
Panicile milenariste ale monahilor răsăriteni sunt, şi ele, numai ecoul milenarismului neoprotestant de dincolo de ocean. Nu sunt mai rezonabile, sau mai justificate.
Neam de lichele, românii iau fanatismul drept respectabilitate. Garanţia integrităţii e pogromul. Sunt oameni care aşteaptă eshatonul dinafară, de la colectivism. Religia lor e una a exteriorizării isterice şi retorice. Semnificaţia totalitarismului postbelic românesc a fost de a fi jertfelnicul pe care s-a adus prinosul legionarismului. Torturarea politicienilor democraţi, a catolicilor, evreilor, etc., nu are niciun loc.
Azi, simpatizanţii legionari nu sunt nicio elită [1]. Azi, interesul pentru ‘ideea naţională’ e mult mai scăzut (şi mai nejustificat, termenul de referinţă nemaifiind România interbelică), aşa încât resortul religios, asocierea religioasă sunt instrumentalizate cu mai mult succes. Naţionalismele ca atare apar numai în vremuri de ascensiune naţională. Poţi opune ‘ideea naţională’ unui progres ‘aparent’; dar nu mizeriei patente.


NOTE:

[1] Iar între cele două războaie, legionarii nu au fost unica elită (Iorga, Lovinescu, Sadoveanu, Arghezi, Bacovia, Camil P., Ralea, Ş. Cioculescu nu sunt patrimoniul legionarismului).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu