duminică, 9 august 2015

‘Harul ieftin’ al patriotismului de tabloid





Ca socialist antietatist, pot numai să dezaprob ‘legea antilegionari’ (şi să semnalez că la originea ei se află un … ‘fruntaş liberal’, campion al cenzurii, şi vlăstarul unei dinastii care a predat bolşevism vreme de patru decenii, şi studiul Holocaustului, alte două şi jumătate …). Dar parcurgând însăilările ‘dreptei’ româneşti contemporane, te întrebi dacă o lume în care se crede că ‘legea antilegionari’ proscrie memorialistica lui … Steinhardt, că gândirismul era ‘al lui’ Crainic, îi aparţinea lui Crainic, în care mâzgălelile celui care îi taxa cu asprime pe buclucaşii de la Petru-Vodă sunt utilizate când e convenabil, în care tomismul lui Vulcănescu e uitat, în numele elucubraţiilor lui … Papanace (şi ale altor ploşniţe ideologice azilante în Apus, a cărui distrugere o cereau, chiar de acolo, imperativ), aşadar dacă această lume de psihotici confuzi, de şarlatani, de mehenghi de teapa lui Puric, merită vreo campanie a onoarei. În mintea unui retardat obraznic, memorialistica lui Steinhardt s-ar afla sub incidenţa … legii antilegionari; iar Blaga devine, subit, un nume menţionabil, un titlu de glorie al … naţionalismului.
Lumea lor chiar aceasta e: Roncea, Puric, Târziu, Codrescu, plus ‘psihopaţii ortodoxiei’ (cf. ultimului dintre cei menţionaţi); dar de la Sima şi Papanace, la Pârvu şi Puric nu e nicio denivelare, e aceeaşi stirpe imundă, de şnapani şi manipulatori. Ceea ce le trebuie lor sunt oglinzi.
[Am ajuns la postarea lui Târziu despre vandalii de la Petru-Vodă, vrând să citesc despre scriitorii greco-catolici, şi găsind o postare despre convertirea unui patrolog. Străvăzătorul Pârvu, dascălul neamului, monahul cu postere, a fost ‘victima dezinformării’, ostaticul anturajului său. Dar aferarea unui Roncea nu scandalizase pe nimeni ….]
Recursul neolegionarilor la … principiile democraţiei e hazliu. Naţionaliştii troglodiţi se prevalează de … democraţia liberală. Nu suportă încălcarea principiilor democratice. Sima gonea cu maşina, pentru a preîntâmpina asasinarea celui mai mare român al sc. XX … (cel care nu mai încăpea de evrei, şi oferea pilde de ghettoizare eficientă; ei, l-au lichidat antisemiţii …).
Derizoriul intelectual, derizoriul cultural, ridicolul naţionalismului românesc nu mai sunt o surpriză pentru (aproape) nimeni. Naţionalismul xenofob, neoceauşist, e cloaca (monastică sau seculară) a simţirii patriotice. Întâlneşti, la corifeii legionarismului, întocmai înclinaţiile lui … Papanace: simpatia pentru Ceauşescu, etc.. Legionarii sunt o sectă, al cărei idol e patria inexistentă, drapată în faldurile unei retorici gogonate, de ‘cămin cultural’ de pe vremuri.
Ce discernământ avea cineva ca Pârvu, despre care se ‘recunoaşte’ că era marioneta tuturor linguşitorilor, a lingăilor, şi a editorilor de … postere? Ce putea să judece despre lume, istorie, etc., cineva care era manipulabil la nivelul acesta elementar? ‘Victimă’, dacă va fi fost într-adevăr, a fost numai a propriei vanităţi, care îl impingea să se înconjoare de lichele, de smintiţi, de psihotici. Vanitatea îl făcea vulnerabil, setea de a se vedea ‘tras în postere’ …. Situaţii ca aceasta indică şi vulnerabilitatea ‘modelului monastic’, a competenţei asumate de inşi de nivel intelectual şi moral foarte obişnuit, dar investiţi cu autoritate de bigotismul rampant. ‘Ispita publicităţii’, semnalată de Rose, referitor la ‘vedetele atonite’, încă de acum trei decenii, e o situaţie generată de lumea modernă. De unde vanitatea monastică de a se face judecători ai lumii întregi, procurori fără noimă? Vedetele monastice îndrugă vrute şi nevrute. Penibilul e scuzat, ulterior, prin invocarea condiţiei de ‘ostatici ai anturajului’. Dar cine selectase acel anturaj?
Anania, Pârvu sunt chipul triumfalist al ortodoxiei. E un triumfalism de complexaţi. El nu convinge în termeni cotidieni. ‘Bartolomeu unicul’ e o altă referinţă legendară, pentru credulitatea interesată, neinocentă, a unor impostori intelectuali avizi de autoritate, de dominare, de ascendenţă. Totul e clădit pe retorică, pe însăilări, gafe, peroraţie banală, şi ifose. Expresia scrisă sunt tabloidele religioase, cu tabloidizarea religiei. E religie de tabloid. E ‘harul ieftin’ al moralismului de tabloid.

Paradoxul românesc cuprinde un ministru socialist care insultă familiile sărace, şi un liberal care iniţiază cenzura.
Cinismul vesel al Alinei Mungiu-Pippidi e, măcar, rezonabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu