duminică, 16 august 2015





Volumul al doilea al ‘Antologiei «Enigma»’ are câteva giuvaieruri: Chandler, Seicho Matsumoto, Balzac, Iles, Vickers, Doyle ….

Povestirea psihologică a lui Francis Iles e foarte izbutită, Cayley încercat de regretul de a fi ucis-o pe aceea care îl înspăimânta şi enerva, schimbările bruşte, surescitarea.

Grande-Bretèche e numele ‘micii feude’ din apropiere de Vendôme, o casă părăsită, cu ‘secretul ei, un gând necunoscut’, ‘un capriciu’, ‘monumentul durerii’, pecetluit de frigul ‘ca mâna comandorului’. Naratorul devine amantul slujnicei de la han, pentru a afla taina dramei celor trei decese. Dar nu trebuie rămas numai la deznodământul intrigii; există francheţea modalităţii în care e obţinută mărturisirea slujnicei, şi împietrirea contesei, care având de ales, preferă minciuna şi crima, scandalului şi dezonoarei. Spaniolul ascuns putuse fi salvat, dar cu un preţ. Contesa e aceea care îl sacrifică; artistic şi ca psihologie, povestirea e mult mai bună decât aceea, vag înrudită prin subiect, a lui Poe. Acest Balzac a fost, mai târziu, escamotat de teoreticienii realismului, şi de prejudecata respectabilităţii literare. Însă e acela pe care l-au continuat Barbey şi M. Caragiale. Cine nu simte adevărul descrierii cu care începe povestirea demonstrează un gust mediocru.
Atât descrierea iniţială, cât şi rândurile despre gustarea tainei sunt foarte autentice.
La Vendôme ‘moravurile sunt încorsetate de o modestie vrednică de toată lauda, care, poate, este la originea unei fericiri adevărate’.
Melancolia naratorului are o tonalitate rousseauistă, ca o desfătare de care se poate dispune, la îndemână, nu ca o povară ori o stihie, e încântarea pe care o aflau unii romantici în trăirea unor asemenea impresii. E o povestire gotică, despre melancolie, deprimare, reverie, resortul misterului.
Modalitatea utilizată de narator pentru a afla adevărul e sexualitatea. Ca şi la Verne, nu există deducţii, ci mărturisire.

Lectura unei povestiri îmi aminteşte de Bloy, Ibrăileanu.
Când scrii despre literatură, referă-te la o pagină, nu la un autor.

Câteva nume îmi erau necunoscute: Cami, Segre, Şeinin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu