‘Rembrandt’ a lui Simmel e o lucrare de tip ‘universul operei’, însã, dacã aş fi întrebat care e diferenţa între simpla criticã de artã şi filozofia artei (înţeleasã ca interpretare directã a artei, nu ca teoretizare sau tipologie), aş spune cã aceasta e datã nu de nivelul teoretic, ci de gradul intelectualitãţii, aşadar e o diferenţã de grad, de treaptã. (E probabil tocmai opinia împotriva cãreia protesta Paleologu, când observa cã existã obiceiul de a numi critica mai rãsãritã, ‘filozofia artei’. Şi totuşi, existã atâtea pagini ale lui Hegel, Simmel, Ortega, Heidegger, care nu sunt teoretizãri, însã nici simplã criticã de artã, ci analize de o profunzime şi fineţe fãrã precedent, şi pe care le considerãm ilustrative pentru filozofia artei.)
Filozofiei artei nu îi sunt proprii numai tipologiile şi teoretizarea, ci şi analizele, interpretarea operelor de artã; la Simmel existã ambele. Filozoful trece şi la interpretarea operelor, nu se mãrgineşte la teoretizãri sau la tipologii. Iar aceastã interpretare, filozoficã prin nivelul intelectualitãţii, e tot filozofia artei.
Uneori, filozoful nu face ‘decât’ sã interpreteze operele, fãrã sã teoretizeze; aceste scrieri despre artã aparţin, deasemeni, filozofiei artei.
Interpretarea lui nu e ‘filozoficã’ ‘decât’ prin profunzime, coerenţã, intelectualitate.