Paul Verhoeven, ‘Zwartboek’

Paul Verhoeven, ‘Zwartboek’




La recomandarea unei colege, am vãzut, ca fost cinefil, ‘Zwartboek’, un thriller convenţional, însã reabilitat întrucâtva în ultimele 50 de min., despre Holocaust şi Rezistenţa olandezã, de regizorul ‘Instinctului primar’, însã m—am hotãrât dupã nu mai puţin de patru luni de la primirea filmului (la jumãtatea toamnei trecute).
‘Zwartboek’ e cinema cu gust de polistiren, iar în aceastã privinţã, Verhoeven nu e diferit de celelalte vedete ale regiei americane—Spielberg, Stone, Scorsese, etc.. Însã acest film al sãu, chiar dacã, la o primã impresie, beneficiazã de experienţa regizoralã hollywoodianã a olandezului, e mai european decât s—ar crede.
Subiectul lui ‘Zwartboek’ e mai întâi încercarea de traversare a Olandei de cãtre o evreicã, ajutatã de Rezistenţa batavã, pe vremea ocupaţiei germane, apoi activitatea protagonistei, care se rãzgândeşte şi hotãrãşte sã rãmânã, în favoarea antinaziştilor; primele cadre ale filmului ne dau certitudinea cã Rachel a reuşit sã scape de deportare sau execuţie. Existã multe thrilleruri posteblice, paranoide, cu astfel de subiect, şi reuşite. Thrillerul lui Verhoeven nu le urmeazã, însã, exemplul. Eu nu cred cã auzisem de ‘Zwartboek’ înainte sã mi—l recomande colega mea; sau, dacã am auzit, uitasem. Alura filmului are ceva involuntar caricatural, şi ca o tendinţã parodicã de a se inspira, o vreme, înainte sã devinã Iudita şi Holofern, din primul ‘Indiana Jones’, acela cu chivotul pierdut; însã dupã aceea se transformã în versiunea picarescã a Iuditei. Conspirativitatea Rezistenţei olandeze e reprezentatã în şabloanele benzilor desenate, personajele se exprimã sentenţios, aşa cum se mai întâmplã şi în viaţã, însã aici intenţia nu e ironicã.
Totuşi existã la Verhoeven un fel de umor hâtru, mehenghi, o înclinaţie cãtre comicul neaoş, caricaturã, umorul fizic, şi cãtre gluma groasã, batavã.
Picanteria nu lipseşte, şi, atâta câtã e, e de o vulgaritate olandezã. Carice van Houten , interpreta lui Rachel, face un rol de muieruşcã parşivã, seducãtoare cu sânge rece, ceea ce dã filmului tonalitatea mai degrabã picarescã. Rachel nu apare ca o naturã eticã, o Iuditã, ci mai degrabã o ştrengãriţã un pic libertinã, o blondã haioasã, o fatã de viaţã, protagonistã esenţialmente picarescã, cu inima mereu uşoarã, de aceea spun cã ‘Zwartboek’ duce cu gândul la o versiune picarescã a poveştii Iuditei; ceea ce poate cã nu e decât justa rectificare a imaginii pe care o avem despre eroina biblicã. Dealtfel, scenariul se revarsã în sentimentalitate—idila evreicei cu Müntze, ‘nazistul cu conştiinţã’.
Iar de la al optzecelea minut (când Rachel/ Ellis îşi afirmã încrederea în Müntze, cerând salvarea lui), scenariul se învioreazã brusc, şi filmul schimbã pentru a doua oarã cursul, devenind un carusel surrealist, deplin olandez, deplin european.

Regizorul, Verhoeven, e cunoscut pentru a fi lucrat cu Hauer, pentru a fi trecut din Olanda la Hollywood, şi pentru a fi turnat, înafarã de ‘Instinct primar’, douã filme SF, ecranizãri inspirate de Dick şi Heinlein, plus un kitsch cu starleta din ‘Salvaţi de clopoţel’.