Despre filozofii care sunt cei mai importanţi pentru mine—Simmel, Schopenhauer, Husserl, Blondel, Sf. Toma, câţiva tomişti—nu pot sã afirm cã sunt şi cei mai mari; o astfel de distincţie e posibilã şi raţionalã.
Filozofia înseamnã rezultatele interpretãrii realului, rezultatele gândirii, ale analizei, nu afilierea, etc.; mã gândeam cã filozofia lui Ortega asta este—ceea ce a scris, interpretarea datã realitãţii, nu şcolile de la care s—a revendicat, etc.. ‘Şcolile’ sunt nişte indicatoare de însemnãtate şi înţeles foarte relative. Un autor, iniţial neokantian, Simmel, a orientat alţi doi filozofi, iniţial neokantieni şi ei—v. Keyserling şi Ortega.
‘Şcolile’, dacã existã, sunt primul pas în înţelegerea unui filozof, etapa preliminarã, extrinsecã —nu rezultatul acestei înţelegeri; cu alte cuvinte, filozoful nu conteazã ca ‘exponentul unei şcoli’, ci al propriilor rezultate, iar rezultatele filozofice autentice nu mai poartã emblema şcolilor.

Husserl—Simmel, Bergson, Noica. Şestov, Ortega, Petrescu, Gherea, Şora.
Husserl îl aprecia pe Simmel—Simmel, pe Bergson—Bergson îl dispreţuia pe Husserl.
La noi a existat un interes destul de timpuriu pentru fenomenologie, la autorii interbelici—interes sincron, sã zicem, cu acela din Franţa.