Despre numãrul Sacramentelor

Despre numãrul Sacramentelor






Sacramentele sunt semne vãzute prin intermediul cãrora Biserica administreazã ritual un har, sau harul. Caracteristica principalã a Sacramentelor e de a fi administrate şi conferite ritual de Bisericã; de aceea, nu pot exista nenumãrate Sacramente un numãr nedefinit de Sacramente, aşa cum crede R. Noica, neînţelegând esenţa Sacramentului (ca semn vizibil, conferit, acordat ritual, de cãtre Bisericã). Tot de aceea, e important sã existe un tabel al Sacramentelor, un numãr definit al lor, fiindcã e vorba despre semnele administrate şi conferite ritual de cãtre Bisericã; altfel, e de la sine înţeles cã pot sã existe nenumãrate semne vãzute prin care e conferit harul nevãzut, însã acestea nu sunt Sacramente.
O misticã a omniprezenţei harului nu poate face superfluã chestiunea numãrului Sacramentelor; tocmai acribia cere o mistagogie precisã.
În limbajul teologic al occidentalilor, sacramentalitatea denumeşte o percepţie a hierofaniilor, condiţia hierofanicã a lumii, manifestarea, vãdirea sacrului în lume.

Sã rezumãm: existã, într—adevãr, nenumãrate semne vãzute care pot comunica un har nevãzut [1]—însã aceastã caracteristicã generalã nu e suficientã pentru a defini Sacramentul, care, în plus, are trãsãtura distinctivã de a fi administrat ritual de Bisericã.
Teologia Sacramentelor nu poate fi expediatã prin generalitãţi despre multitudinea de Sacramente existente. Mistagogia nu poate fi substituitã de o teologie a harului difuz. Abordãrile organiciste, ca ale lui R. Noica şi Colliander, pierd din vedere tocmai acribia necesarã, caracterul definit al experienţei bisericeşti.
Numãrul Tainelor e şi o chestiune de ecleziologie (privind funcţia şi atribuţiile Bisericii vizibile, militante), aşadar nu se poate pierde în vag şi în indistinct. Actualul tabel al Sacramentelor poate sã fie pus în discuţie numai în numele altuia de aceeaşi naturã, la fel de explicit—nu al unor efuziuni mistice despre feluritele împãrtãşiri ale harului. Întrebarea nu e: ‘de câte feluri poate sã fie comunicarea harului?’, ci: ‘câte sunt semnele vizibile, distribuite ritual, solemn, de cãtre Bisericã, şi prin care e acordat harul?’. Chestiunea e, cum am mai zis, mistagogicã. Comunicarea harului în alte moduri, oricâte şi oricare, nu e giratã de Bisericã prin conferirea ritualã, solemnã. Sacramentele Bisericii sunt jaloane normative, reperele unui parcurs. Ele nu pretind sã epuizeze izvoarele acordãrii harului—sub niciun aspect.


NOTE:

[1] Folosirea articolului nehotãrât e foarte contestabilã; comunicarea Lui Dumnezeu nu poate fi, în sine, de mai multe feluri. Folosul omului poate fi; efectele comunicãrii harului sunt diverse—nu ‘harurile’, cãci lucrarea harului se naşte şi se specificã din interacţiunea cu firea creatã, dupã receptivitatea şi condiţia specificã a naturii create. Harul e unul singur, iar efectele comunicãrii sale sunt multe (acest echivoc terminologic şi semantic se aflã la originea noţiunii, oximoronice, de ‘har creat’).