PSIHANALIZA ULTRASONOGRAFIEI. Cel care va mânui o sondã pe trupul ei, cel care îi va apãsa şi parcurge trupul cu o sondã, pe îndelete, cunoscându—l pe dinãuntru.

‘Teologia filozoficã’ e numai o denumire stângace, improprie, pentru metafizicã, sau teologia naturalã, nerevelatã; Tresmontant a sugerat în ce sens orice teologie demnã de acest nume e una filozoficã, iar Dumnezeul Revelaţiei, Însuşi, corespunde unei noţiuni metafizice veterotestamentare—cu alte cuvinte: existã o metafizicã a VT, teologia Proorocilor e direct relevantã filozofic.

Simţul metafizic, integru, nepervertit, trebuie preferat întotdeauna metafizicilor existente, explicaţiilor în circulaţie. Aceasta e semnificaţia atitudinii, contestatare, poate unilaterale, a oratorianului francez ostracizat, tracasat.

Constelaţia americanã—James, Whitehead, Peirce, Royce, Santayana—cu cine începe filozofia americanã.

Ieri, vin., cãtre prânz, mialgii, friguri, astenie.

Pascal, Leopardi, Kant, evreul argentinian.

Zãcând, stâlcit de boalã, de friguri şi mialgii, am avut, sb., fantezii despre curãţenie şi citit, şi fantezii culinare (fructe, sucuri, compoturi).

Întotdeauna, demnitatea ascunde cedarea, ticãloşia, complacerea, slugãrnicia (‘cârpele sunt foarte demne, …’).

Pãrinţii sunt, cel mai adesea, principalii responsabili de distrugerea unei vieţi; mãrturii, neidilice, ca a lui ‘Morgan’.

Aerul de poveste interlopã, lipsa totalã de respectabilitate.

Dezlãnţuirea uraganelor subconştiente.

Creştinismul lui Lewis nu e altceva decât calvinismul anglican, plivit, creştinismul din perspectivã calvinistã anglicanã—‘ispãşirea’, etc..

Se poate vorbi de şabloane ale romanescului, de convenţii, de tropi—e mai puţin sumar.

Gândul de vin.: tenacitatea, eleganţa şi ţinuta lui Lovinescu. Mai mult decât Maiorescu, Lovinescu avea ceva ce le—a lipsit tuturor contemporanilor, urmaşilor şi precursorilor sãi români: eleganţa desluşitã, ceea ce e altceva decât autoritatea, se referã la oficiul sãu de literat, nu la acela de critic.
Calofilie la început afectatã, apoi naturalã, moderatã.

Din abisul inconştientului rânjesc demonii, nu inspiraţiile divine.

Delãsarea şi dezlânarea, marcã constantã, apatia descurajatã.

Canadeza, despre momentele surrealiste ale polonezului.

Semnificaţia acestei îmbolnãviri (de vin.)—rãspunsul la tracasare, aşadar: protest—sabotarea dietei, distructivitatea—ieşirea din boalã, din trãirea patologicã, morbidã, din prizonieratul momentului afectiv. Trei semnificaţii ale unei viroze.
Imunitate, nevrozã şi psihozã.

Interferenţa patologiilor mintale—aspectele nevrotice ale psihozei, aspectele psihotice ale nevrozei, superpozabilitatea lor parţialã. Latura de psihozã a nevrozei, latura de nevrozã a psihozei—latura comunã. Intersectarea patologiilor.

Nu ca intervenţie a unui termen extramundan, nu ca termen extramundan al transformãrii.

Între om şi lume, Dumnezeu nu e ‘terţul extramundan’, ‘factorul extramundan’, motorul extramundan. (De aceea, chiar Întruparea survine într—o logicã transformativã, într—o secvenţã raţionalã, fireascã, în gradarea antropogenezei.)

Relaţia conflictualã cu propriul psihic.

Scrierile înseamnã evenimente—aşadar, noul, aportul noului—şi vârste.

Semnele (aparatul, mitocãnia, masteratul). Batjocura aleatoriului. Deriziunea stocasticului.

O asociere de neam prost, perfidie, oligofrenism şi cretinism (în înţelesul unei înclinaţii egoiste cãtre iresponsabilitate şi neasumare).

Mã întreb dacã existã o logicã a unor întâmplãri piezişe.

Absorbiţi în fantasmele, rãtãcirile şi greşelile lor, aproximãrile lor greşite.

Lichidarea trecutului.

A fi comparatist înseamnã a scrie despre literaturã ca şi cum nu ar fi literaturã.

Factorii care denotau dezechilibrul—neatenţia (aparatul, masteratul), sadismul (negarea), urletul; deasemeni—toate incongruenţele, duplicitatea (neastâmpãrul, prognoza …), aroganţa şi slugãrnicia, ranchiuna, râsul.

Boala nervoasã, egoismul şi rãutatea, deprinderea slugãrniciei, caracterul, neamul prost; au concurat, aşadar, trei factori distructivi—boalã mintalã, egoism, neam prost—proasta facturã umanã, neuralã şi educaţionalã.

Mai ales ideea de tenacitate. Alegerea de subiecte largi, proprii, adecvate. Ca Lovinescu—14 vols. (‘Amanţii …’, HM, 2 x Bogza, Velea, Arghezi, şase policieruri—cele mai recente)—literatura sãpt. martie—mai.

Azi, luni, încã un chix—cardul (expirat)—dupã filmul neexpus şi calculul renal stâng neobservat—coletul retrimis—rinichiul invizibil şi prostatã, de vin.—scrisul şi tumora vezicalã nevãzutã, de joi. Plus viroza de vin.—dum., cu mialgii, astenie şi friguri.

Regula—şi bucuria, nu corvoada—celor mãcar 4 ore/ zi, sau 3 ore când e vorba despre autorii aparte.

Mirosul acela nou al primãverii—fãrã suportul derizoriu al mitologiei.

Licãrirea parşivã, promptitudinea batjocurii, rãutãţii şi desconsiderãrii. E ceva pregãtit, ca un reflex format.

Conştientizarea bruscã a semnificaţiei morbide, patologice, a trãirii. Racordarea psihicã la o dereglare, la o disfuncţie.

Ceva în tine încã mai e liber; porneşte de la acel lucru.

Aspiraţiile, Japonia, vârsta\ 25, familia\ sacrificiile necesare, marea, obrazul, 5 s.. Şcolile. Liceul. Pasul IV.

A înţelege severitatea patologiei.

Acea hieroglifã a durerii.

Amuzatã; vag înduioşatã, apoi amuzatã şi batjocoritoare (pasul VI).

Teologia ‘somnului morţii’, a ‘adormirii în Domnul’, cu ideea ei, cã individualitatea e indisociabilã de viaţa organicã, simultan cu care a apãrut în lume, fãrã sã o preceadã, aşadar aceastã cea mai veche teologie creştinã a vieţii de apoi, nu a dispãrut, din fericire, niciodatã din creştinism, şi probabil cã Puhalo îi e preferabil lui Rose, cu ‘vãmile’ pe care le ironiza Arhim. Teofil. (Platonismul e, mãcar, mai coerent decât ideea lutului animat de un principiu separabil şi nepreexistent. Dacã viaţa în trup nu e indisociabilã de noţiunea individului creat, atunci de ce individ şi condiţie trupeascã sunt concomitente?) Nimic nu sugereazã cã ideea trupului ar putea sã aibã o existenţã individualã distinctã. Ideile altor organisme nu supravieţuiesc morţii acestora. Nu au o existenţã realã distinctã, ci una idealã, deşi real—normativã.
Nu ştiu dacã cultul mormintelor Profeţilor se asocia cu necromanţia, sau cum se concilia cu reprezentarea evreiascã despre destinul postum.

Atestare nu înseamnã consens.

‘Demitologizarea’ a fost o formã a onestitãţii brutale apusene, neavenite; nu înseamnã cã îi plãcea cuiva sã enunţe acele lucruri neplãcute, ci se vedea în asta o formã de cinste intelectualã, de onestitate datoratã, de nedare pe dupã deget, de neescamotare a adevãrului. Tonalitatea triumfãtoare mãrturisea natura eticã—adicã, rezultatele biblisticii sunt prezentate cu radicalitatea necesarã, fãrã compromisuri. Încã o datã, huhãmii occidentali, mandarinii, au fãcut ca Trãsnea. Gestioneazã prost investigãrile spiritualului. Reformeazã ca Trãsnea. (Legalismul roman chiar e morala lui Trãsnea.)
Trãsnea reformator, Trãsnea biblist, Trãsnea exeget.

Nu îmi mai amintesc de ce se vorbea aşa despre Lacan—înclinaţia aceea care îl fãcea asemãnãtor, în aceastã privinţã, altui catolic francez, Bloy; faptul era menţionat în vasta, însã straniu de necuprinzãtoarea, biografie, dezamãgitor de sumarã, de schematicã, cititã la peste 2 ¼ ani dupã ce aflasem de ea.

Majoritatea indiferentiştilor admit cel mult o ‘eventualitate magicã’—eu admit cel mult o eventualitate filozoficã.

Ceea ce Jolley numeşte ‘deficienţa existenţialã a vieţii’, ‘deşertãciunea vieţii omeneşti’ nedesfiinţatã de credinţa în Dumnezeu.

Deismul e ca o treaptã a credinţei întregi—e, cu alte cuvinte, o încredinţare raţionalã imperfectã; existã la stoici, probabil caracterizeazã raţionalitatea.

Ey& René Berger şi Aristarco& ‘Doi cãpitani’& ‘Walden’. Psihoterapeut& inteligenţa& coincidenţe& emoţii.

OCHIUL PSIHANALITIC. Distorsiunile pe care ceilalţi le remarcã în treacãt, nu le neglijeazã şi nu şi le explicã (însã ţin cont de ele în acţiune).
Poruncile ca sanogenezã psihicã.

Veriga slabã fusese tocmai girarea; iresponsabilitatea, sau, mai degrabã, incompetenţa, inepţia, în parte explicabile, ale acestei girãri nule.

Chastel, confundat, azi, cu A. Lhote şi Francastel.