Robin Cook, ‘Criza’. Şcoala lui Dobson, Pratt, Anderson, Bell, Altman şi Thomson

‘Criza’ e un roman amar, umoristic, necruţător, cu final aleatoriu. Anglo—saxonii au o expresie pentru acest gen de umor macabru, contondent. Se porneşte de la o situaţie medico—legală care nu pare misterioasă, dar e. acţiunea se petrece la Boston, oraş cunoscut şi din filmele cu Jeff Bridges. Naraţiunea e placidă, voit impasibilă (dar nu monocordă), iar finalul pare rocambolesc.
Cheia stilistică e placiditatea didactică, cu contrapunctul ironiei. Nu e un roman amical. (Aşa cum ironia autorului nu e una amabilă.)
Umorul lui Cook e posomorât şi pesimist, neîmbietor; există o tonalitate generală, mohorâtă, a relaţiilor umane, ceva mohorât şi apăsător, sumbru, ca o împovărare.
Fondul secret e sarcasmul înveninat, calcinat de animozitate.
Gândiţi—vă la faptul că tonalitatea dominantă a relaţiilor legistului cu viitoarea soţie şi cu familia ei e frica.

‘Criza’ e un roman umoristic, de un umor necumpătat, foarte sec, amar, absurd şi disperat; e umorul incongruenţelor, dar prin trecerea la limită a convenţiilor. De unde, rezonanţa un pic posomorâtă şi deconcertantă. Însă asupra naturii lui pronunţat umoristice nu ne putem înşela.
Dacă poate să surprindă ceva, e blazarea şi ironia necruţătoare, neamicală, ale romancierului.
Impasibilitatea de grefier a autorului (cu licăririle de batjocură, etc>0 face ca romanul să poată fi, sau să însemne, aproape orice: deopotrivă satiră, parodie, umor smintit, rechizitoriu, etc.. Aceasta e utilizarea resurselor stilului minimalist, neutru, absolut convenit.
Arta lui Cook, tehnica ar fi termenul mai potrivit, e de o subţirime îmbietoare (indignarea lui Bowman: ipocrizia cu care Bowman se idignează de legătura văduvului).
Dacă ‘Criza’ ar fi ceea ce păruse la început a fi, am fi avut o telenovelă povestită.

Există o neutralitate clinică a stilului lui Cook (una din fetele Bowman calcă într—una în străchini, spre nepăsarea placidă a mamei).
Acesta e stilul unei neutralităţi de efect, scontată, intenţionată să amplifice impresia, de ex. enormitatea celor povestite, neutralitate foarte ironică, şi recurgând la stilul indirect liber.
Dar ironia lui Cook e muşcătoare.

Ca stil, literatura lui Cook e didactică, explicită; iar ca manieră, e mălăiaţă, aparţinând şcolii lui Dobson, Pratt, Anderson, Bell, Altman şi Thomson, telenovele povestite.