‘Eu sunt’ de pe Muntele Sinai, metafizica aristotelică a actului pur, nu erau correlate în niciun fel cu nemurirea umană. Accentul apocaliptic al vestirii a fost transferat în viitorul Împărăţiei care nu mai e nici prezentă (‘chiar azi’, al Lui Iisus), nici adusă de o transformare mundană pe cale să se petreacă (adică în orizontul temporal).
Izbăvirea de lume, cu defetismul său, e mai degrabă platoniciană, şi neinteresantă pentru lumea evreiască dinaintea Macabeilor, care cunoştea doar un echivalent al Hadesului.

Istoria rafinării treptate a reprezentărilor despre existenţa veşnică a omului e instructivă.