Pedanteria locvace, volubilă a lui Althusser, prinţul mincinoşilor, contaminat de hazul pamfletelor lui Lenin (care îl fascina prin vitalitate zăgăzuită, disciplinată, controlată, ca pe toţi degeneraţii); de la Lenin, Althusser preia gestul nerăbdător, tifla dată fizicienilor, într—o prelegere ludică, voioasă. Cu ce anume greşiseră fizicienii respectivi, înafară de a se fi învrednicit de stigmatizarea lor de către un revoluţionar furibund care îi probozea de zor, nu aflăm. În numele intempestivităţii revoluţionare, gestul de nerăbdare a fost făcut, iar Althusser îl asumă, într—un mod care duce în mai multe feluri cu gândul la Žižek. Care e abisul care separă teoriile criticiste ale fizicii (teorii ele însele distincte, neamalgamabile), de socialism, e o enigmă. Dar pe paladinul Althusser îl interesa gestul nerăbdător, emblematic.
Până la urmă, deconcertează paucitatea argumentaţiei.

Iar unele din fantasmagoriile lui chiar par replici date enunţurilor lui Blaga.