La începutul sc. XIX, literatura engleză a sc. XVII aproape că luase locul anticilor în minţile unor erudiţi englezi.
Erudiţia e animată de, şi e semnificativă prin, altceva decât ea însăşi: eruditul se pronunţă drept critic, etc..
În glosele lui De Quincey sau Coleridge vedem şi altceva: erudiţia despre erudiţie, răsfrântă. ‘Metaerudiţia’. Preocupările metodologice. Erudiţia sc. XVI—XVII devenise un subiect ca atare pentru erudiţii sc. XIX.
(Ulterior, barbaria a înecat aceste preocupări.)

Tânărul Eliade, ca Flaubert al erudiţiei: accentul pus pe trudă, pe asceză, pe nevoinţe, etc.. La abtipodul lui Michelet, sau al discreţiei sobre a altora.