Ceea ce face exegeza adesea e să indice partea de adevăr, sau convergenţa cu o altă idee, similitudinea, înrudirea, sau consonanţa, sau latura valabilă a unui enunţ (de ex., Sf. Maxim despre Dionisie). Dar nu trebuie crezut sau înţeles că e păstrată semnificaţia globală iniţială, intenţia conştientă, sau întregul sens. Ceva e adevărat, dar nu cu conotaţiile primare.
Nu e nici doar interpretare, nici explicare, ci selecţie, ajustare.
Nu e nici pretext, sau transfer, sau prelucrare, sau inspiraţie (ca la Noica, atunci când se inspiră liber).