Citind lista, canonul unui critic faimos, oamenii îl laudă fiindcă a inclus ce le place lor, îl ceartă că nu a inclus ce le place lor, îl ceartă că a inclus ce le displace lor; şi, posibil, îl laudă pentru a nu fi inclus ceea ce lor le displace. Rezultă că, pentru fiecare neavenit, există doi critici majori în viaţă: acela celebru, şi omologul său lipsit de faimă (dar nu şi de merit).
Nimeni nu e dispus să fie îndrumat. Iar iluzia unanimităţii, a unisonului, e obrocul atâtor minţi vitregite, ponosite.