Monografiile pe care le avem, pentru Goethe, Balzac (Chartier, Maurois, Curtius, Béguin), Hugo, Dickens (Chartier, Chesterton), Nietzsche, Eminescu; contraexemple ar fi acelea despre Schopenhauer, Lacan.
Curtius recurge la o monografie transcendentală, neconvingător corelată cu întregul operei, căruia ajunge să îi corespundă numai vag.
Ea corespunde, cred, dezideratelor şi chiar metodei Noii critici franceze.
Însă care sunt monografiile monumentale autoritare, pentru Homer, Dante, Shakespeare?
Mă refer numai la monografiile ample (cele ale lui Chartier sunt necaracteristice), nu la schiţe monografice, studii, sau lucrări despre un aspect sau altul.
Avem studii interesante despre Maiorescu, Sadoveanu, Rebreanu, Bacovia, Arghezi.
Creangă îşi are erudiţii săi, de la moş Kirileanu, la Parascan.