Ormsby are câteva rânduri care doar par foarte bune, în ‘Incizii fine’, despre ceea ce el numeşte smerenia criticului (mai exact, a cronicarului literar)—dar el se referă la ‘transformările de pe parcurs’, la întorsături, la ceea ce transformă banalul în neaşteptat—‘toana’ care preschimbă—iar perimarea judecăţilor de artă e independentă de inefabilul acesteia—obtuzitatea criticului, şi greşeala, sunt un lucru, iar inefabilul, altul—şi ‘toana’ salutară, un al treilea.
De aceea, paragraful lui Ormsby pare interesant—dar e confuz.