Cand vedem ca lucrurile sunt corelate, mai multe ipoteze sunt posibile, referitor la ceea ce pune in miscare dinamica acestor corelari: vointe ale unor fiinte superioare planului observat (predestinare), sau jocul faptelor fiintelor create (karma intr—un univers deschis, cu agenti liberi, efectele provenind din actiunile acestora); asta poate sa insemne atat ca ele, lucrurile, depind de vointe superioare planului celor create (vreri care provin dinafara planului acestei corelari universale), decurg din altceva decat dinamica imanenta a lucrurilor, asadar depind de o cauzalitate impusa de vreri suverane—cat si ca sunt reglate de jocul actiunilor fiintelor create, intr—o lume deschisa, in care exista libertate decizionala, cu repercursiuni, cu un joc al cauzalitatii. O a treia solutie e observarea realitatii karmei, a corelarii dinamice, a corelarii evenimentelor, fara ipoteze referitoare la care sunt determinarile cauzale ale corelarii insasi.
Daca evenimentele sunt corelate, le coreleaza cineva? Faptul corelarii inseamna ca si exista decidenti care sa decida, sau sa determine, corelarea?
Fatum—ul, implicand predestinarea, are avantajul ca subliniaza natura posibil acauzala a corelarii, adica nu le atribuie fiintelor create roluri determinante, ci de participante la flux, la curgerea evenimentelor—latura de eroare fiind, probabil, credinta ca raspunzatoare pentru functionarea acestei corelari sunt alte fiinte, dintr—un plan superior, necuprins in acela observat.
Poate ca aceasta corelare insasi nu trebuie inteleasa ca fiind ceva distinct de fiintele participante, ca si cum ar fi continatorul lor—cand e posibil ca tocmai ea sa nu fie decat continutul. Revin asupra necesitatii de a nu incerca sa operam cu categorii straine tocmai intelegerii fundamentale a corelarii dinamice a toate.
Spunem ca ceva coreleaza; ideea se refera la çe coreleaza’(=çe e ceea ce coreleaza’), nu cine coreleaza (de parca actiunea ar presupune un agent; logicile asiatice, karma si Dao, spun ca nu il presupune, e modul cum sunt lucrurile, natural or in timp). Ideea de çe (nu cine) coreleaza’duce cu gandul la legitati, nu la autorii acestei dinamici a corelarii neintrerupte, depline.