Bergson părea să creadă că toate religiile, sau religiile în general, făgăduiesc nemurirea, ori o nemurire fericită; ceea ce e departe de a fi adevărat. Nici în iudaismul de până cu câteva veacuri î. de Hr., nu nemurirea era miza religiei.
Bunurile acestei vieţi rămân o viză definitorie, câteodată absolută, a multor religii.
Dispreţuirea vieţii, ca la daci, e departe de a fi regula.
Axarea pe nemurire (Valhalla, etc.) e marca barbariei, ori a civilizaţiei rudimentare. Recursul la gânduri despre nemurire se corelează cu severitatea condiţiilor generale. Cei mai puţin legaţi de bunurile terestre sunt mai înclinaţi să se gândească la acelea ipotetice, viitoare, compensatorii. Dar nu cred că dorinţa nemuririi e factorul principal în apariţia multor religii. Religiile nu încep toate cu nemurirea, cu nădejdea supravieţuirii (fericite). Francezul generaliza pornind de la câteva monoteisme cu curs european (şi oriental, ca în cazul Islamului).