Fatum—ul anticilor nu inseamna predestinare, ci corelarea evenimentelor, corelarea universala; semitonul predestinarii e concluzia gresita a unei observatii corecte—fatum inseamna ca dinamica lucrurilor e comuna, interconditionata, nu ca e predestinata. Intelegerea asiatica a karmei e un progres net—subliniaza ca aceasta corelare universala e independenta atat de deciziile unor fiinte inaccesibile experientei obisnuite, cat si de legitatile fizice ale lumii—ideea nefiind predestinarea (care reprezinta mitologie), ci numai corelarea a toate. Insa e aceasta corelare, una cauzala? Adica, ne situam intr—un univers deschis, sau nu? Fatum—ul spune ca nu e vorba despre o corelare cauzala, in care efectul ii urmeaza cauzei, fiind determinat, daca nu produs, de ea (determinare cauzala). Iar aceasta ar putea sa fie, in fond, latura adevarata a notiunii de predestinare: nu in sensul deciziei unor fiinte constiente, capabile sa predetermine cursul evenimentelor, ci in sensul unei corelari necauzale—ca, de ex., in corelarea simultana, cand doua evenimente isi corespund (plurivalent) fara sa existe o relatie cauzala, adica momente succesive. Aceasta e ceea c ear putea surprinde corect o notiune ca aceea de fatum: lipsa cauzalitatii. Corelarea necauzala nu corespunde, insa, karmei—unde exista decizia agentilor, si urmarile ei (ramanand deschis aspectul libertatii acestei decizii).
Corelarea nu e decisa de zei, dar nici cauzala la nivel creatural nu e.
Predestinarea inseamna decizia zeilor; karma ar putea sa insemne si decizia fiintelor create. Dar natura corelarii universale a toate, a corespondentelor intre cele existente, reteaua care asociaza toate, ar putea sa excluda si cauzalitatea (in sensul de momente care se succeda, asadar decizii ale fiintelor create), cat si decretul suveran al zeitatilor. Aceasta corelare acauzala ar putea fi natura insasi a universului—care, de vreme ce exista, inseamna ca, oricat de improbabila, nu e imposibila—de vreme ce exista, e si cu putinta, in pofida probabilitatii ei reduse. Probabilitatea e abstractul, iar posibilitatea e ceea ce si survine.
Intrebarea despre fatum, karma, predestinare, e si o intrebare despre cauzalitate—si natura ei.
Mersul lucrurilor depinde de evolutia fiecarui element, dar poate ca nu in sensul unei miscari deschise. In aceasta intelegere nu trebuie aduse subiecte filozofice provenite din exteriorul ei. O formulare mai precisa ar fi aceea ca lucrurile par sa—si corespunda, sa fie corelate, decat ca mersul unuia sa determine mersul altuia—corelarea pare mai degraba simultana, decat cauzala.