În ‘Cealaltă faţă a sexului’, Valérie Tasso schiţează, în contextul reportajului despre fieful ceh al sado—masochismului, o interpretare de bun simţ a fenomenului occidental: aceea că civilizaţia noastră e una masochistă, ale cărei orizonturi de aşteptare sunt axate pe eşec, nereuşită, etc. (o condiţionare demoralizantă direct, pare să spună Valérie Tasso, la antipodul efectului de contralovitură al educaţiei americane, cu condiţionârile ei motivante, etc.), iar masochismul, tarifar sau pur şi simplu libertin, reprezintă tocmai subvertirea masochismului civilizaţional fundamental, spoliator, erodant. Masochismul tarifar e culpabilizat, blamat, fiindcă e hedonic, e trăit ca situaţie hedonică, producătoare de satisfacţie directă. (Valérie Tasso înţelege riturile masochiste tarifare ca pe o psihodramă, o mizanscenă, ceva dinainte reglat şi delimitat prin convenţie explicită, chiar verbală—nu e un fenomen barbar, anomic, ci chiar poate ajunge o formă înaltă de socialitate—de unde, atmosfera aparte din mediile acelea de perverşi.)
Citadelă a ruşinii şi degradării, castelul de lângă satul ceh simbolizează puterea eliberatoare a subvertirii condiţionării fundamentale a civilizaţiei europene—recompensarea durerii împovărătoare, etc..
Reportajul Valériei Tasso nu e, însă, prea informativ, ci rămâne la generalităţi în privinţa locurilor şi a societăţii.
Pentru a depăşi situaţiile, nu e nevoie de cinism, ci de inteligenţă. Inteligenţa e, vreau să spun, deajuns, ajunge pentru a depăşi situaţii.