Afirmatia teismului mozaic ar putea insemna ca Dumnezeu nu e nici un tu (un interlocutor), nici un el (o fiinta, un agent juxtapus), ci un eu, adica identitatea, principiul identitatii. Dar e mai importanta prin ceea ce neaga—neaga intelegerea idolatra, pe Dumnezeu ca agent juxtapus, ca agent cosmic, ca termen al sintaxei ceaturale—si intelegerea cealalta, poate mai nociva, sentimentalitatea, al carei cel mai mare rau e delirul—acolo unde adresarea simbolica devine religie a prietenului imaginar, si dumnezeirea e aleasa ca substitut pentru prezenta amicala (ceva ce stangacia religioasa nu pregeta sa recomande) ; ma gandesc ca metafizicienii greci, desi ar putea parea ca vorbesc despre Dumnezeu ca fiind un el, Il inteleg, de fapt, tot ca fiind un eu, principiu al identitatii. Raportarea la temeiul ultim al toate poate inlocui raporturile umane—da, dar daca e traita drept ceva de alt tip, nu ca un surogat, nu ca subtitutul acestora—ci ca inlocuirea a ceva, prin ceva de alta natura, prin alt tip de experienta—ca si natura salbatica, Dumnezeu nu e ‘prieten’, desi se poate incerca inlocuirea experientei morale a prieteniei, prin aceea a relationarii, obligatoriu de alt tip, obligatoriu de alta natura, in alta dimensiune, cu alti parametri, asadar a relationarii—cu elementele fizice (Rousseau), sau cu Dumnezeu (sihastrii). In experienta elementelor fizice, sau a Lui Dumnezeu, omul poate sa gaseasca ceva care sa ii placa mai mult—dar altceva, o altfel de comuniune, daca mai poate fi numita astfel.
Sf. Nicolae al sarbilor stia ca Dumnezeu e actus purus, fiinta nerelationabila (si, adaug, impersonala, in sensul in care intelegem personalul pe calapodul persoanelor umane, create, finite, etc.)—o arata in ceea ce afirma despre rugaciune; valoarea adresarii e fie simbolica, fie morala, Dumnezeu nu doar ca ‘nu are nevoie’sa i se spuna, etc., dar nici nu o vrea, nevoie nu are nici ‘sa Se convinga’, etc., nu e un suveran care asteapta stradania, etc., El nu are o psihologie, nu e un psihism, cel putin nu in sens univoc, fiindca notiounea noastra despre ce inseamna psihismul provine numai din experienta psihismelor create (nu avem decat notiunea de ‘psihism creat’).
Rugaciunile nu Il ating—dar ne modeleaza, ne folosesc prin cizelarea operata.