Expierea simbolica nu ar trebui sa faca decat sa formeze pentru altruism, sa fie diapazonul altruismului, nu parghia masochismului; scopul ei ar fi sa limpezeasca impulsul altruist, subliniindu—l in forma simbolica, pentru a—l face inteles si recunoscut—insa trebuie constientizat ca gestul simbolic nu inseamna, pentru sine, nimic, are semnificatie numai in masura in care participa la o economie simbolica, si nu ca formalism.
Omul poate fi deprins sa expieze simbolic, pentru a—si aminti de inclinatia altruista umana, si a o intelege mai limpede—aceasta e utilitatea simbolului; altfel, simbolicul moral nu foloseste, in sine, la nimic, nu restabileste si nu echilibreaza nimic, ci poate distrage de la virtutea activa si lucida. Abuzul simbolicului dezactiveaza si tampeste. Cand simbolicul inceteaza sa mai fie treapta, devine trapa.
Subconstientul simbolizeaza spontan, recurge natural la simboluri, transcrie, utilizeaza un limbaj; importanta acestuia depinde de mentinerea tranzitivitatii. Gesturile simbolice devin otrava daca sunt scopuri in sine, in adoratia masochista a propriilor acte. Actele umane trebuie transcense, nu in directia superstitiei, a transcendentului iluzoriu, magic, ci a sintaxei. Trebuie constientizata functia sintactica a umanului, cu legitatile ei. In acest fel, simbolicul gestual devine nu impovarator si sufocant, ci eliberator si eficient.
Simbolicul fals e alienant, degradant si toceste mintea. Simbolicul virtutii e un instrument—de actiune, adica de cunoastere.
Omul se misca intr—o economie ergica (gestuala, lingvistica, etc.) simbolica, a carei ambivalenta comporta atat functia eliberatoare, cat si valenta alienarii.
Expierea simbolica serveste numai in masura in care, ca tendinta, ca inclinatie, aminteste de posibilitatea expierii reale, fata de o persoana cu care raportul e imbunatatit in acest mod. Daca nu, e numai morisca alienarii si zadarnicia imersiei in reprezentari care inhiba.