Asceza creştină chiar e platoniciană la mulţi Părinţi, numai teoria eshatologică diferă, ceea ce s—a răsfrânt, permiţând acomodările (suicidul, familia); aşadar, e un platonism hibrid, ajustat, diferit de acela originar. Însă există o netă inspiraţie platoniciană, în sentimentul naturii alienante a mundanului. Geometria a devenit exegeză.
(Nu am intenţionat să sugerez că Platon ar fi propovăduit suicidul, sau renunţarea la familie, dizolvarea vieţii familiale. Totul e mai degrabă echivoc—sau infinit nuanţat, apele de mătase ale istoriei.)
Adevărul e că întregul nu poate fi surprins dintr—un singur unghi; variind unghiul, variază şi aspectele sesizate, nu numai înţelegerea lor, ci chiar conţinutul reprezentării. E un ‘perspectivism al obiectului’, ţinând de natura acestor volume istorice.

Există platonism, dar şi altceva. Iar la câţiva, chiar contrariul defetismului originar.
Nu e o genealogie simplă, nici liniară; dar teoria lumii sensibile, a mundanului, a cunoscut o inspiraţie platoniciană, distinctă, documentabilă istoric, corectată prin eshatologia diferită, care, în termeni practici, schimba mult.