‘Din plinãtatea Duhului Sfânt’. Un blog de literaturã şi psihologie. Tablete, eseuri, analize, racursiuri, adnotãri
marți, 10 ianuarie 2012
Însemnare despre Maiorescu
Însemnare despre Maiorescu
Ca filozof, atât cât a fost, Maiorescu a preluat servil, pasiv, tendinţele modei universitare a tinereţilor sale—ceea ce se preda pe unde a trecut el: hegelianismul în formã pedantã, filozofia practicã a lui Schopenhauer, şi mai ales Herbart; lumea manualelor nemţeşti de filozofie. Simţul filozofic al lui Titu Maiorescu era foarte oarecare. Întreaga lui formulã cognitivã e aici—hegelianismul cam vag, noţiunile tratatelor nemţeşti, Herbart şi preocupãrile de filozofie practicã—numai ceea ce citise atunci când era tânãr. Nu a simţit ascensiunea criticismului. Preocupãrile lui filozofice sunt, în fapt, unele de avocat—de retor, adicã logica în înţelesul acesta, elementar. Mai vârstnicul Hasdeu se pasiona (ca şi Bergson şi Unamuno!) pentru filozofia lui Spencer.
Ca profesor, Maiorescu nu a format filozofi prea buni—însã conştiincioşi.
La Maiorescu, existã numai justeţe, ‘justeţe în genere’, deloc fineţe, aşa se explicã faptul cã se complãcea în cea mai mediocrã sentimentalitate burghezã, lumea aceea literarã de nuvelişti şi dramaturgi români şi nemţi, pentru care Maiorescu avea atâta apreciere—ca şi pentru Alecsandri, admirat de Maiorescu cu o sinceritate descurajantã, ca şi pentru poezia popularã pe care o gusta, ca şi pentru poetaştrii pe care pare chiar sã i—i prefere tânãrului Eminescu, judecat în numele axiomelor surogatului de hegelianism din manualele nemţeşti ale vremii; la Gherea existã multã fineţe. Gherea avea aptitudinea fineţii—ca şi Zarifopol, ca şi Ibrãileanu, chiar Iorga, dintre vechii critici, prelovinescieni, sau din interregnul Maiorescu—Lovinescu.
Critica lui Maiorescu e o criticã de postulate filozofice/ prejudecãţi; altfel, gustul nu—l ducea prea departe. În toate, rãmâne la generalitãţi, iar aprecierile şi caracterizãrile sunt de o banalitate deprimantã; preţul sau reversul justeţii maioresciene e aceastã banalitate de gândire, care era asociatã, însã, unui temperament rãzbãtãtor şi agresiv, cu ţinte foarte burgheze, de cãpãtuialã şi ajungere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu