Despre feminitate, raţionalitate, disipare, etc.

Despre feminitate, raţionalitate, disipare, etc.





Feminitatea e farmecul subzistent. Feminitatea e ceea ce subzistã, complementaritatea afectivã; existã o complementaritate fiinţialã. Nici deprinderile monastice nu desfiinţeazã aceastã nevoie înnãscutã—a se vedea încântarea ‘prieteniei cu sfintele’, sau a prieteniilor religioase, din care vieţile sfinţilor oferã destule exemple.

Participarea la Missã e necesarã sfinţirii; iar laicii se asociazã celebrantului la oferirea Darurilor.

Jertfa necerutã, nepretinsã—chiar ofensatoare. A oferi numai ofranda primitã, numai ceea ce e bine primit, bineplãcut.

Ideea de a scrie despre poezie, de a caracteriza poezia, îmi fusese datã de ceva dintr—o conferinţã borgesianã; în vremea aceea citeam ‘Mannering’ şi Gibson.

Canadezul& dublinezul& preotul& Ep..

S—a apreciat cã umanitatea Lui Iisus nu poate fi cinstitã separat de dumnezeirea Lui; ea e distinctã, însã neseparatã, drept care nici nu poate sã fie cinstitã aparte, nu poate fi introdus clivajul în întregul fiinţei Fiului. Adicã, umanitatea Lui Iisus nu e ‘unitã de la un moment dat’, ci ‘chiar de la început unitã’.
Însã întregul, Iisus, e cinstit separat de, şi împreunã cu Dumnezeu, iar ipostasele dumnezeieşti nu au sãrbãtori individuale.

Ca însemnãri, conjecturi.

Avem despre Arghezi imaginea bãtrânului fragil—însã tânãrul fusese gras, iar adultul, robust.

Topirea minţii—de la întâiul concediu—40 l..

Nu existã predestinare în înţelesul fatalist, ci tendinţã a fiinţei.

La calvinişti, ‘simbolic’ nu înseamnã fictiv, sau imaginar, sau figurat.

Schimbarea plãcii\ ‘lãmurirea’ cã …, experienţa, tehnica, blasfemiile, ≠ şi ranchiuna, indiscr.. ‘Zvonul’. Ştafeta (joi&). Patristicã. Menţionarea colegei. Dezmeticirea, treptele; schimbarea macazului, de la a nu …, la …& debilii. ‘Zvonul’. Indiscr.. Medicamentele menţionate.
‘Zvonul’& cetitorii& dezinformarea (firea)& vopsirea\ chicotitul& indiscr.& lucirea& dezmeticirea& perspicacitatea& ‘lãmurirea’& ştafeta.

E un fapt un pic nelãmurit acela cã, în calendarul Romei, Epifania (= închinarea Magilor) e sãrbãtoare de poruncã—pe când Schimbarea la Faţã, nu—şi nici Bunavestire.

Ca îndemn de a nu apostazia.

Diferenţa între Nietzsche, Zarifopol, Ralea, chiar Ş. Cioculescu (cu Ohnet) şi George (cu Dekobra)—pe de o parte, şi Maiorescu, cu gustul sentimentalismului burghez, pe de alta, e cã, în cazul primilor, e vorba despre lucruri picante—în al lui Maiorescu, despre banalitãţi insipide. A îţi plãcea Ohnet, Dekobra, chiar Sue, etc., e altceva decât sã îţi placã … Kotzebue şi Miclescu.

Despre Claudel—ca Gherea despre Caragiale. Gautier despre teatru.

Semiconştienţa.

Formatul canadezului& analize. Poezia.

Existenţialitatea ‘Filocaliei’, a interpretãrii neptice—existenţialitate testatã, în anonimatul experienţei.

Gherea (despre Caragiale)& Cãlinescu (despre Maiorescu)& Sebastian, articole.

Formatul canadezului& 6 ore/ zi.

O lecţie de aristotelism, empirism şi bun simţ am primit—o de la un fanatic al teoriilor conspiraţiei. Ceea ce contrazice noţiunile primite, credinţa receptã; Tresmontant adãuga Tradiţiei, credinţei recepte, raţiunea, criteriul raţionalitãţii—nu le abolea pe ambele. (Ca bun simţ şi limpezime, credinţa existã şi la creştinii antiraţionalişti, nici ei nu se comportã ca demenţii, au şi ei dreptarul.) Alterarea interpretãrii realitãţii.

Unii ar spune cã scopul lucrãrii umane e divertismentul, disiparea, ‘uitarea morţii’, pulverizarea conştiinţei insuficienţei umane. Rãspunsul acesta îşi are ponderea lui.

Duhovniceascã poate sã fie orice lecturã—dacã e sã fie.

Inactivitatea, indisciplina, disiparea slãbesc mintea, şubrezesc fiinţa; pustnicii munceau. Pustnicia nu e huzurul delãsãrii. Delãsarea n—o recomandã nimeni, iar lucrarea caritãţii—chiar şi întâiul isihast (Sf. Simeon, înaintea Sf. Grigore Sinaitul). De aceea, ideile lor nu erau rãtãcirile unor aerieni. Ei încredinţau Lui Dumnezeu lucrarea—nu lenea, delãsarea, disiparea lor. Ei nici nu—L ispiteau pe Dumnezeu printr—o temeritate rãu înţeleasã.

Supresia, ‘prisosul’.

Formatul canadezului& analize—nu însãilãri. La prag. A merita.

Restaurarea, vederea rãului, echilibrul.

Iubirea realitãţii înseamnã şi dispreţuirea a ceea ce e ireal în ea.

Tresmontant a învãţat de la filozofi ca Blondel şi Bergson, care RAŢIONAU; raţionamentul e, în filozofie, ceea ce e realizarea, sau creaţia, în literaturã—fãrã el, simpla intuiţie nu e nimic, e o intenţie, ceva nerealizat. De aceea, filozofii trebuie apreciaţi dupã calitatea raţionamentelor, dupã calitatea a ceea ce gândesc.

În critica literarã, nu existã ‘judecatã’, apreciere esteticã, fãrã analizã. Judecata neargumentatã, fãrã analizã, e o vorbã goalã.

Convingerea de adevãrata Bisericã. Vianney, etc..

Sf. Irineu e în mod greşit înscris între Pãrinţii (Ciprian, Ilarie, Ambrozie, Augustin, Ieronim, Leon I, Grigore I) şi scriitorii bisericeşti (Tertulian, Lactanţiu) latini.

Critica literarã e nu enunţarea platã a aprecierii—ci explicarea valorilor literare; din acest punct de vedere, Gherea e critic, iar Maiorescu—nu.

Întâi, luni—maşina, coletul, cunoştinţa. Mi., pacientele. La aproape o l., relaţia colegului& procesiunea. Întrebarea bovinului. Am clacat dupã 15 l..

Experienţa iraţionalului e o experienţã a rãului, şi a inumanului—a stihialului, ignorat de filozofii raţionalişti. Cãci iraţionalitatea e şi ea o patimã.

‘Dintru adâncuri’ asta a însemnat—cã, în Iad, nu a deznãdãjduit.

Citind, ochiul cãlãtoreşte cãtre rãsãritul paginii.

În modernism, principiul raţionalitãţii, al inteligibilitãţii raţionale, devanseazã principiul autoritãţii; Card. Newman se referea la întâiul ca la ‘principiul conştiinţei’, ca la primatul conştiinţei (mã gândesc la toastul newmanian). Autoritatea decurge din raţionalitate, şi niciodatã nu o poate contrazice, sau submina; în faţa vicisitudinilor raţionãrii, singura şansã a omului e ‘mai multã raţionare’, amplificarea, sporirea raţionãrii, a bunului simţ, etc., nelãsând, însã, ca acestea sã devinã şabloane, tipare. Modernismul asta înseamnã—întâietatea raţiunii.

Asanarea, restaurarea& redresarea (delãsarea)—ritm. Medicina& literatura.

‘Normalitatea’, prietenia (la 1 ½ ani), iresponsabilitatea, ‘platitudinea’. ‘Civilizaţia’ invocatã. Pasul IV. [Pasul VI—scepticismul—‘şi ce ţi—a spus?’. Rãbdarea. Aiurelile. Ca aiureli. Virajul.] Exasperarea.
Gluma cam brutalã, cam barbarã. 2 x rocada.
Pivot& vraful, luni& zorii& superficialitatea. Mecanica de marţi& premed.& ‘lasã …’. Discuţia II (cu toatã dubla înştiinţare cã nu vorbesc). Dintr—o ochire (obişnuirea& citarea).

Sârguinţa.

‘Although La Production de l’espace (The Production of Space) (1974) is perhaps his most influential work, I have been re-reading his slimmer volume The Urban Revolution (La Révolution urbaine (1970) in recent weeks.  From my perspective the volume is interesting since Lefebvre’s hypothesis that society is completely urbanized is important to those of us who might claim that urban ecology is not just an upstart subdiscipline in ecology but may be in fact be a synonym for ecology’.

Psihologie, filozofie, asceticã, teologie. Împovãrarea.

Nimeni nu a reuşit cu bune intenţii, ci cu rezultate, strãdanii, coerenţã, autotr., raţionalitate, sârguinţã.

Regret ornarea fãrã noimã a blogului cu portretele lui Levy şi Gautier—bãlţarea blogului, cu chipurile a doi grafomani antipatici.

Pentru noi, ceea ce rãmâne valabil în critica lui Maiorescu sunt o sumã de banalitãţi, de generalitãţi, enunţate rãspicat, cu dicţie, cu ceea ce Lovinescu numea ‘autoritate’.