Despre Cosmosul areopagitic

Despre Cosmosul areopagitic




Cosmosul Sf. Toma e acela areopagitic, adicã platonician, nu neapãrat medieval (sau, la fel de bine, putem sã spunem cã medievalii vestici erau, în unele privinţe, neoplatonicieni prin Pseudo—Dionisie); e universul Creaţiei gândit de un platonician, fãptura aşa cum şi—o reprezintã un autor areopagitic (fãrã epigonism), aşa cum era Sf. Toma. E ceva ce ar fi înţeles un gânditor interesat de teologia lui Pseudo—Dionisie. Oricum, e un univers mai apropiat de al platonicienilor mistici ai Antichitãţii (iar Areopagitul e un scriitor de pe pragul Evului Mediu), decât de al stoicilor. S—a remarcat cã, la Sf. Toma, fiinţa umanã nu are centralitatea de la umaniştii creştini (Sf. Irineu, Vaticanul II), preocupaţi numai de înţelegerea iconomiei mânturii omului; dominicanul scrie mult despre creaturile spirituale altele decât omul, e preocupat de firea şi acţiunea îngereascã ca şi Creaţie, ca loc în Creaţie, gândirea lui analizeazã natura creaturilor spirituale. Aşa e, numai cã gândirea aceasta, axatã pe Ierarhii îngereşti, e aceea a Areopagitului. Vreau sã spun cã, de fapt, nu e ceva specific tomist. Medievalii se interesau mult de creaturile acestea spirituale. E o caracteristicã areopagitã (iar medievalii apuseni sunt acuzaţi concomitent de a—l fi rãstãlmãcit şi de a—l fi supralicitat pe Pseudo—Dionisie).
Nu e nimic ‘neapãrat medieval’ în asta, ci o inflexiune areopagiticã; cãci şi prin asta e Sf. Toma un autor marcat de gândirea Areopagitului—poate chiar împlinirea supremã a reprezentãrii neoplatoniciene creştine.
De la o vreme, Pseudo—Dionisie a încetat sã mai fie o autoritate în Vest, trecând la rangul de curiozitate exoticã.
V. Balthasar face undeva o comparaţie între Areopagit şi Sf. Juan, foarte defavorabilã întâiului; dar însãşi ideea comparãrii celor doi e greşitã, premisa ca atare a comparaţiei e falsã, cei doi sunt altfel de mistici, reuniţi numai verbal şi convenţional sub aceeaşi titulaturã, ei nu erau ‘în acelaşi fel mistici’, Sf. Juan are o misticã a experienţei şi existenţei, pe când anonimul, probabil sirian, propune altceva, o reprezentare misticã, o configurare tainicã. Nu cred cã e vorba numai despre culturi, ci chiar despre temperamente. Afirmaţia lui v. Balthasar revine la a spune cã a gãsit la Pseudo—Dionisie altceva decât la Sf. Juan; ceea ce ar fi trebuit sã se subînţeleagã.
Oricum, nu trebuie sã îl iubim pe Sf. Juan împotriva lui Pseudo—Dionisie, astfel de antagonisme sunt nenecesare.
Pe de altã parte, Sf. Juan şi Areopagitul nu sunt nici absolut diferiţi—ambii sunt creştini autentici—nici supraordonaţi, poate nici chiar cu totul complementari; existã zile pentru Sf. Juan, şi zile pentru Areopagit.

Dumnezeiescul Toma nu a fost epigonul nimãnui, ci ucenicul Lui Hristos. Gândirea Sf. Toma e hrana minţii şi a inimii (iar lucrurile nu s—au schimbat de pe vremea lui Nil Cabasilas, a ‘unchiului Cabasilas’, şi a Patr. Scholarios). Nu ştiu în ce mãsurã e gândirea Sf. Toma una platonicianã, subiectul s—a discutat; ştiu cã reprezentarea lui despre Univers, cosmologia lui filozoficã, e, în unele privinţe, şi cu nota lui de originalitate şi de pertinenţã teologicã, de existenţialitate şi de utilitate cognitivã, aceea neoplatonicianã.