În a doua zi de Crãciun, fumat 27 de ţigãri, muzicã, citit ‘Rãspunsurile …’ Sf. Nicolae Velimirovici, v. I—un fel de eseisticã religioasã, excepţionalã; ceva Gautier, Missã, mâncare şi icetea de 185 mii.

Gândirea fãrã şir, nedisciplinatã, haoticã, tehuie. La Missã, paróhul a predicat despre Ev. Ioan—prezentarea s—a axat pe identificarea tradiţionalã a ucenicului preferat/ Evanghelistului cu pescarul, fiul lui Zebedeu—ipoteza cea mai implauzibilã. Paróhul a vorbit şi despre duritatea şi timiditatea Sf. Ioan; dupã Missã, fumat, icetea, cinã, baie. Azi—498 mii: ţigãri, mâncarea, icetea, glucide.

Nu ştiu dacã mãcar în copilãrie am participat vreodatã la secvenţa Misselor de Crãciun, Sf. Ştefan, Sf. Ioan. Strângerea podoabelor, a ornamentelor, nu anunţã niciodatã încetarea sãrbãtorii bisericeşti. E vorba despre o bucurie teologicã.
Azi, 208 mii—ţigãri, berea, icetea.

Joi—118+ 70+ 10+ 110+ 166 mii. Înseamnã ţigãri, cola, pâine, lactate, cârnaţi.

Sb.—mai aveam 15 ţigãri din al doilea pachet din ajun; am început fumatul la 9 ½.
E a doua iarnã când port hainele acestea.
De la ‘Te Deum’—ul de sb. am revenit deznãdãjduit, descurajat şi amar.
Existã o ‘ţarã mai bunã’—trecutul.
De la 4 ½ la 6 ½, la ‘Te Deum’, care a fost cântat cu corul şi mi—a plãcut mai puţin. Era scâlciatã tocmai esenţa lui muzicalã, intonaţia.

La prânz, cârnaţi, vin roşu.
Ieri, sb., am fumat 35 de ţigãri.
Dum., Missa ‘Bucurã—te, Sf. Nãscãtoare’. Vicarul a predicat despre titlul de la Efes, pace şi trãirea pãcii, şi a relatat anecdota cu misionarul din Japonia (imaginea Mariei, strãduinţa de a semãna cât de cât cu ea—a îi fi fiu înseamnã a se strãdui sã îi semene mãcar cât de cât), binecuvântarea din ‘Numeri’. Pe drum, mã gândeam la imnografie, la textele liturgice—şi la vechii teologi ruşi, la sofiologi.

Ieri, dum., am fumat 33 de ţigãri.

Luni seara, ‘Premodernii’ lui Piru—mai ales poeţii. Conachi, ca poet licenţios.

LITERATURĂ ŞI CUNOAŞTERE. Literatura e creaţie, nu explicaţie; totuşi, se obiecteazã, existã aparteuri reflexive, aforisme, apoftegme, fragmente teoretice—şi nu numai la Proust, Balzac, Beyle şi Camil P., existã şi poezia liricã, ‘eul narativ’, reprezentantul autorului, etc.. Dacã naratorul poate fi etichetat drept o voce, ‘personaj al propriului roman/ poem/ piesã’, la fel de adevãrat e şi reversul—existã chiar personaje desemnate ca reprezentanţi din aceştia, ca mãşti ale eului. Vocea narativã în ansamblu e un metapersonaj, nu îndestul analizat, precum şi câte un personaj se întâmplã sã exprime ceea ce crede autorul, etc.; cazuri extreme, foarte interesante, sunt Kierkegaard, Nietzsche, Beyle, Dostoievski al naraţiunilor taxate drept semiautobiografice, Hamann, cazuri în care chiar emitentul filozofic se instituie ca personaj, ‘vocea auctorialã’ e şi voce prosopicã, cel care vorbeşte ca filozof, cel care filozofeazã, vorbeşte totodatã ca personaj, iar fluxul filozofic devine monolog dramatic. Cu toate acestea, ‘puterea de caracterizare’ primeazã. Literatura intereseazã, ca literaturã, întrucât e literaturã, numai pentru creaţia pe care o conţine; iar aici, termenul de ‘creaţie’ e intenţionat sã funcţioneze în dihotomia creaţie/ explicaţie abstractã, nu creaţie/ analizã (‘analiza’ fiind tot creaţie, iar adevãratul ei contrariu fiind behaviorismul, nu ‘creaţia’ în general; Ibrãileanu probabil cã greşea echivalând, arbitrar, behaviorismul, ‘caracterizarea din exterior’, situarea externã, cu creaţia în genere).
Mi., de la 11 la 8, întâiul pachet de ţigãri.

Mai aveam, dupã baie, 15 ţigãri (2 din cele 14 rãmase din întâiul pachet de ieri, şi 13 de azi).
Conachi şi Laclos.
Ieri, mi., câteva anecdote juridice.
Joi, pânã la 9 ¼, fumat—în total, 34 de ţigãri.