duminică, 27 septembrie 2015




Ideea virtuoşilor ar fi că e moral să oferi muncă pentru bani, să oferi servicii pentru profit, dar nu şi bani, sau obiecte, etc.; omul ‘se poate vinde’ sau închiria numai pe sine, banii nu sunt o formă simbolică, o valoare a muncii. Moral ar fi să nu îi împrumuţi altuia deloc, decât să pretinzi dobândă. Dar banul e o formă de circulaţie a valorii muncii. Îţi poţi vinde propria muncă, dar nu poţi vinde utilizarea banilor, dreptul de a dispune de bani. Nu era ‘drept’ ca găsitorul comorii să o aibă la preţul ţarinii.
De fapt, ceea ce demascat e tactica, intenţia ascunsă a cămătarului, reaua credinţă (ca în ‘Neguţătorul din Veneţia’). Schimbul devine imoral ca formă, pentru că adesea cămătarul are planuri ascunse. Dar în acest caz, imorale sunt planurile ca atare.
Împrumutul cu gaj are şi el profit, nu numai amortizarea cheltuielilor. Dobânda nu cere ‘mai mult decât valoarea lucrului’, deoarece există o valoare de întrebuinţare. Banul e şi el un obiect, pentru care se pretinde chirie, o taxă de utilizare. Cineva argumentează că ‘pretinderea dobânzii e injustă’. Banii, ‘dreptul de întrebuinţare’, şi nu proiectul, justifică dobânda. Ca de obicei, ‘deosebirea dintre bani şi o locuinţă’ e luată ca demonstrată, nu mai trebuie explicată. Scopul nu e ‘necesitatea unei justificări’, ci dimpotrivă, anularea oricăreia. Munca nu e un ‘schimb amical între egali’, ci o vânzare cu profit. Omul trebuie şi vrea să poată acţiona şi dincolo de ceea ce îi oferă ‘prieteniile apropiate’.
Distincţia tomistă e o neghiobie sforăitoare şi pedantă: banii sunt identici, sunt simboluri. În acest sens, şi ei sunt ‘închiriaţi’.
La carusel sau la hotel nu achiţi numai ‘uzura’.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu