duminică, 6 septembrie 2015







Sâmbătă seara am citit câteva pagini din ‘Băiatul mort şi cometele’; Goffredo Parise a debutat ca romancier cu acest volum, în ’51. ‘Băiatul mort şi cometele’ e o operă despre experienţa chipului lumii, adică despre sensibilitatea mundană, experienţa înfăţişării lumii, aici ca o dialectică a reprezentării şi a imaginării, o modalitate de conştienţă a realului, şi de imaginaţie; lirismul ei mi l-a amintit pe Limbour. ‘Băiatul mort şi cometele’ se înfăţişează ca un caleidoscop de schiţe lirice, onirice, din viaţa unui cartier, de o justeţe a tonului impecabilă în evocarea emoţiilor adolescenţei, şi de o sensibilitate echilibrată, armonioasă. E un sens de comuniune şi simpatie: serile de iarnă, ‘gurile roşii ale surorilor lui Abramo’, blonda Edera, curtea casei unde locuise împreună cu bunicul (‘câteva fetiţe, una dintre ele paralizată’, ‘jocuri plictisitoare ce mureau în tăcere’, măcăitul fetiţelor), noutatea ca atribut al tinereţii.
Operă care reconciliază cu realitatea, ‘Băiatul mort şi cometele’ e un debut, cu adevărat excepţional, din ’51. Lirismul echilibrat al acestui mare roman al adolescenţei e fundamental.
Forţa unei opere vine din aceea că deopotrivă (te) regăseşti şi afli, te identifici şi conştientizezi natura literară, care nu poate fi înţeleasă prin sau ca altceva ….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu