duminică, 27 septembrie 2015




Într-un anume sens, se poate afirma că nu e creştineşte să clădeşti ceva înafară, unde poţi numai să afirmi, dar când clădeşti, sufletul tău se află înafară, acolo unde e ceea ce edifici; poţi clădi numai înăuntru. Există o moralitate a apărării violente? Vreme de trei veacuri nu au existat ‘miliţii creştine’, guerille creştine, cum erau zeloţii. Nu exista ceva de apărat prin mijloace violente. (Ap. Petru scosese sabia în apărare, ca să apere, defensiv, dar Iisus îi spune că acesta nu e un motiv.) Ca şi sărăcia obligatorie, ca şi interzicerea apelativelor care subordonează, ca şi partizanatul, neîmpotrivirea a fost escamotată, ca prea neconvenabilă. Au existat călugării cavaleri; Gandhi credea că trebuie lucrat în alt mod.
Câteva principii creştine fundamentale au fost anihilate relativ rapid.
Şantajul islamofobilor e simetric: ‘Te converteşti la credinţa în Iisus sau mori …’. E acelaşi şantaj, în formă indirectă: e ameninţarea ca avertisment, opţiunile fiind aceleaşi: convertirea la ceva în care altfel nu ai crede, în schimbul vieţii …. Obscenitatea ‘evanghelizării politice’ nu e mai puţin obscenă decât jihadul. Faptul că perspectiva seculară e, prin definiţie, nereligioasă, nu înseamnă că e mai puţin legitimă. Islamofobii şantajează şi ei, oferind aceleaşi perspective: o convertire fără convingere, sau moartea.
Mie mi se pare că americanii creştini au făcut mult mai multe pentru a-i provoca pe musulmani, decât Europa necreştină, secularizată. Americanii i-au întărâtat pe musulmani, indirect (prin politica economică) şi direct, pentru ca acum să îi certe pe europenii defetişti, care s-au pomenit cu refugiaţii. Ipocrizia americană e flagrantă. Estropiaţi cablaţi agramaţi scriu că bărbaţii europeni n-au fost niciodată ca … Washington şi Patton.
Tradiţionaliştii americani (şi mă gândesc nu la cei radicali, dar la cei care se recunosc în, sau se revendică de la ‘liberalii umanişti’ de odinioară, cu moralismul lor tacticos şi placid, dar colţuros), de o placiditate imperturbabilă, scriu despre ‘fiicele noastre’, camătă şi transsexualitate; refugiaţii şi mâna americană în declanşarea luptelor dintre musulmani nu sunt lucruri vrednice de minţile ‘liberalilor umanişti’, ‘de modă veche’.
Colonialismul ideologic american e o realitate; europenii ar face mai bine dacă nu ar mai inhala cu nesaţ miasmele mediocrităţii americane, pe cât de obtuză, pe atât de autoritară. Civismul americanilor de rând e o ideologie a aroganţei şi ipocriziei.
Americanii creştini poartă răspunderea islamismului rampant, mai mult decât … Europa decreştinată. Europenii nu trebuie să fie marionetele politicii economice americane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu