duminică, 6 septembrie 2015





În eseul ‘Metatron’, Sigrist contrastează evoluţia lui Enoh (ca tip al divinizării) cu apoteoza eroilor păgâni (Hercule, Orion) şi cu şintoismul, în acelaşi mod în care Lewis opunea Psalmii, odelor lui Pindar. Evoluţia lui Enoh i se pare de semnificaţie atemporală şi universală, nu locală. Sigrist citează cartea a treia a lui Enoh, şi menţionează apocrifele şi pseudoepigrafele. Prin ‘evoluţie’, Sigrist se referă la aceea literară, la elaborarea complexităţii personajului, iar intenţia eseului e să distileze, să epureze povestea ca atare, esenţa ei, centrul, suflul narativ, ‘omul pătruns, intrat în lumea îngerească’, Metatron e măsura lumii şi măsura prezenţei Lui Dumnezeu în lumi, anvergura lui e pe potriva aceleia a slavei din toate, zorii veşnici ai lumii, ‘unicele realităţi sunt începuturi’, în acord cu creaţia neîntreruptă.
Omul pe potriva Cosmosului, pe măsura lumii …. Principiul cunoaşterii enohice e comuniunea de viaţă cu Dumnezeu. Enoh ca zori, tinereţe, măsurare (adică potrivă, congruenţă), umanitatea pe potriva timpului şi mântuindu-l. Experienţa timpului înseamnă pierdere şi noutate, e ambiguitatea timpului, a devenirii, care suprimă şi înnoieşte, stinge şi crează.
Enoh înseamnă bătrânul şi tinereţea. Facerea lumii în timp e mereu nouă, aşa cum o înregistrează tinereţea. Titlurile şi slujbele lui Metatron sunt nivelurile fiinţei umane.
Există lucruri care au în comun o latură, nu esenţa; aşa sunt ideile reunite aici, gândirea autorilor de apocrife şi gândirea lui da Vinci pot avea în comun o latură, nu esenţa, aşa cum şi animismele au în comun, de fapt, o latură, laturi, nu esenţa. Înrudirea nu înseamnă esenţe asemănătoare, sau identice, cu toate că probabil autorul, referindu-se la arhetipuri şi la atemporalitate, crede în posibilitatea unor asemenea înrudiri.
Animismele nu sunt forme ale unei aceleiaşi esenţe. Chiar elaborările lui Metatron diferă nu numai ca formă. Dar dinscontinuitatea nu e absolută, posibilitatea unor laturi comune rămâne.
(Eseul nu narează nimic, latura narativă e absentă. Dar filozofia schiţată aminteşte panenteismul, autorul se delimitează de perspectiva animistă, gândirea înfăţişată porneşte de la nişte antinomii, şi poate să corecteze imaginea despre pasesism, despre plenitudinea anterioară.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu