duminică, 4 octombrie 2015




Joi am pornit din Bârlad la 4, după câteva scheciuri japoneze, călătorind până la 6 ¼ seara, şi gândindu-mă la credinţă, necruţare, etc.; cineva mi se adresase cu ‘părinţele’ şi ‘tată părinte’.

Joi, 170 & 270 & 80 & 30 mii [ţigări, cafele & bilete & gustarea & cafea]. Joi seara, 62 mii, şi trei bonuri [file de cod, icetea, chipsuri, budincă].
Vin., 0,95 & 1,85 mil., şi 150 mii [ed. & ţigări].
Sb., 44 & 15 & 20 & 50 & 150 mii, şi cinci bonuri [ardei umpluţi, smântână, cârnaţi, orez, budincă, pâine, cola & pixul & cola & gustări & ţigări].
Sb. seara, 30 & 150 mii [pastile & ţigări II]. Dum. dim., 20 & 30 & 51,4 mii [şosete & roşii & cafele, carnete]. Dum. seara, 150 & 40 mii [ţigări & cola].
Vin., mai aveam 4,8 mil.. Dum. seara, mai am 1,42 mil.. Vin.-azi, 0,6 mil..

Connors & Norris [cf. ieri & dum.].

Eu ştiu că Iisus mânca cu ‘vameşii’, mai pe şleau cu proxeneţii. Iisus a descoperit că unii dintre cei supuşi oprobiului simţeau nevoia de altceva, iar cei virtuoşi, adesea nu. Saduceii îl asaltau pe Iisus cu întrebări obraznice, dar vameşii, nu. Iisus uneori răspundea întrebărilor provocatoare, alteori discuta teologie (cu Nicodim, de pildă), iar alteori mânca alături de cei supuşi oprobiului.

Intelectualul prob nu ar trebui să ezite să menţioneze concludenţa resimţită. Se întâmplă să ne dorim ca gânduri ale unui moment să treacă drept rezultate obiective, de bronz.

Totuşi, e adevărat că în primul moment m-am gândit la ‘Un bărbat …’ (poate şi din cauza muzicii, sau a deceniului, pentru că protagonistul e diferit: Trentignant, nu Montand …). ‘Un bărbat …’ nu e cu Montand, deşi aşa mi s-a mai părut o vreme …. Îmi amintesc şi de o antologie, chiar atunci, în ’90, ca atare ecranizarea mă impresionase, îmi plăcuse ….

Durată (răgaz) şi înţelegere instantanee.

Dar există şi inspiraţia, însemnările nu trebuie să arate aşa, banale, terne, mediocre.

Înţelegi ce scrie despre Ferrante, când remarci că idealul ei e Dunnett …. Limitele eului chiar sunt limitele lumii: ale lumii trăite, ale experienţei lumii.

A Brittan, scriind despre regionalism şi universalitate, găseşte că există ceva de cinstit în contingent, în experienţa reală, a ceva cunoscut direct; principiu care nu poate fi generalizat, nu orice cătun e Napoli (cu toate că regionalismul are accepţii diferite, utilizări distincte). Se începe cu afirmarea încrederii în contingent, în ‘puţinul dat’, iar relaţia e, inclusiv în romanele italiene, meridionale, dialectică.
(Ceea ce obiectează cineva, arbitrar, e că romanele meridionale nu sunt cosmopolite. Dar universalitatea nu înseamnă cosmopolitism.)
(Revenind, acelaşi dizident scrie despre … generalizare, continuând să ia universalitatea drept altceva: aici, o confundă cu generalitatea în accepţia de posibilitate de generalizare. Numai că aceasta nu o afirmă din conştiinţa că universalitatea însăşi e relativă, neabsolută. Dizidentul se referă la afirmaţii care ‘se aplică mai general’)

Argumentul pocăirii e circular: cine nu gândeşte la fel ca pocăitul, nu s-a pocăit (aşa cum trebuie). Consensul e condiţionat de o convingere nefalsificabilă (convingerea e nefalsificabilă prin natura ei).

Sf. Cristofor ca om care luptă cu Dumnezeu; însă întâlnirea cu copilul e răspunsul la căutarea lui. Iar acest răspuns e unul paradoxal: atletul întâlneşte forţa superioară a lui Dumnezeu în întâlnirea cu un copil, cu o aparenţă înşelătoare. Aceasta e forţa morală superioară a lui Dumnezeu, moralitatea superioară a lui Dumnezeu, de a nu îi apărea celui care îl caută, drept potrivnic atotputernic, ci drept copil (e deajuns un copil). Legenda vine direct din paradoxurile evanghelice.

Cineva confundă semnificaţia universală a unui roman, cu valoarea sociografică. (Sfârşind prin a demonstra că succesul mai modest în patrie provine tocmai din … latura regionalistă, care li se impune … compatrioţilor, pe când succesul în străinătate provine din subestimarea regionalităţii, ceea ce pare puţin contraintuitiv.)

Iisus învaţă că nu te poţi nici măcar apăra prin violenţă fizică; dar îi izgonise pe neguţători prin violenţă fizică.

Juristului Montaigne, laic, nu i se părea deplasat să traducă şi să analizeze teologie.

În urmă cu zece zile, mă revendicam de la ME de M şi AS, dar mai ales de la primul.

Foarte mult din critica scrisă azi încă se întemeiază pe iluzia afectivităţii universale, şi pe faptul că scopul cunoaşterii artei e consensul, unisonul, unanimitatea. Dar afectivitatea multora, aşa cum e regăsită în experienţa artei, e banală. E fundamental irelevantă. Posibilităţile de publicare ale zilei scot la iveală aceleaşi numere relative de mediocritate, agravată de ifose intelectuale, şi de pătrundere; nu schimbă cuantumul absolut al pătrunderii, aşadar nici pe al banalităţii (există atât cei care admiră mimetic, fără a înţelege, publicul mimetic, cât şi cei care nu admiră, deoarece nu înţeleg …; dar cât sunt de analizate capodoperele a căror întâietate e cvasiunanim admisă?). Când criticii sunt inteligenţi, cred că lipsa de educaţie ştiinţifică e răspunzătoare pentru utopia unanimităţii.

Vin. seara, amintindu-mi de E., îmi amintesc de aromă. De posibila aromă.

Ideea creştinismului modern nu e de a nu îşi recunoaşte (sau asuma) diferenţa, ci de a şi-o înţelege ca şi rezultat al dinamicii.

‘Mărturisirile’ ca formă literară, necesitatea contextualizării, a stratului identităţii.

Predică despre inima rănită (Adam), inima bolnavă (împietrirea), inima ideală.

A cerşi, la 37 de ani, gratitudinea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu