duminică, 13 septembrie 2015

Invarianta cosmică a culturii şi Proiectul MAVO




Stanisław Lem a gândit un roman satiric de idei, având ca protagonist un geniu, matematicianul eterodox Hogarth, a cărui trăsătură morală principală e narcisismul, întregit, în plan literar, de un fel de puerilitate a indignării, iar ‘Glasul Domnului’ e o oglindă pentru funcţia profetică a lui Stanisław Lem, un moralist agnostic, provenit dintr-o familie catolică dar cu origini evreieşti. ‘Glasul Domnului’ mi l-a amintit pe Butler, probabil din cauză că narcisismul poate părea propria lui satiră. Sentimentul povestirii e posomorât, pentru că profetul secular e un cârcotaş. ‘Glasul Domnului’ e şi un repertoar de tropi ai autorului, de ex. ostilitatea faţă de anticipaţia americană, futurologia. Efectul amuzant involuntar provine din convingerea profunzimii, care dă intonaţia vaticinară ieremiadelor. Stanisław Lem părea convins de adâncimea şi originalitatea enunţurilor şi sentinţelor lui.
Narcisismul lui Hogarth, care era probabil şi al romancierului, ca şi stilul satirei, mi l-au amintit pe Butler. Ideea despre geniu a lui Stanisław Lem e foarte romanţioasă: iconoclast, hoinar.
Tocmai trăsăturile care ar trebui să-l umanizeze pe Hogarth sunt implauzibile: ca uitarea motivului pentru care încăperile destinate sintezei coloidului au pereţii argintaţi.
În privinţa personajelor, Stanisław Lem alege metoda şcolărească a caracterizării directe: ca autoportret (Hogarth: ‘am o mare doză de umor’), sau pentru celelalte personaje. Stângăciile sunt şcolăreşti.
Preoţii sunt reacţionari, iar unii savanţi, iresponsabili şi tipicari.
Ca şi la Butler, deşi cu mai puţină artă, preocupările sunt satira şi literatura de idei.
Aşa, Hogarth ne informează că ‘pe tema’ ‘definiţiei fonemului şi a morfemului’ ‘nu există (…) nici urmă de acord între specialişti’. Scientismul protagonistului/romancierului, de chibiţ, pentru care nu ştiinţa, ci scientismul ca atare a devenit fetişul, brelocul, sloganul, e îmbiat de ideea ştiinţelor umaniste (lingvistică, psihanaliză), dar le dispreţuieşte.
În cadrul MAVO sunt elaborate ‘lucrările teoretice ale colectivului mixt al lui Wayne şi Traxler, consecrate teoriei automatelor finite, (…) în stare de completă autodescriere’. În jargonul scientist, aceasta înseamnă organisme conştiente (‘automate finite, lipsite de inconştienţă’, capabile să se autodescrie complet …).
MAVO e ‘testul experimental al culturii asupra invariantei ei cosmice’.
Proiectul caută un tipar raţional în înregistrările unui flux de neutrini.
În cap. V, e reluată ideea invertorului sau convertizorului neutrinic, bazat pe principiul Einschoff, invertor utilizat pentru studiul fracţiunilor energetice ale emisiei neutrinice.
Semnalul aparte, captat de pământeni, e în fâşia de 57 milioane eV (56,8-57,2 milioane eV). Există patru ipoteze despre codarea semnalului: ca unităţi semantice, ca semnal TV, ca instrucţiuni, ca invariante.
În cap. VI, ajungem în apartamentul primit de Hogarth, unde suveran e luxul (pedalele!).
Aflăm despre infragrupurile Hogarth. Protagonistul utilizează topologia şi algebra grupurilor, ‘algebră topologică şi transformaţională’.
În cap. VII, sunt explicate ipotezele despre ‘Domnul muştelor’, sintetizat pe baza a ‘3-4% din codurile’ emisiilor neutrinice (care coduri? ne amintim că nu se cunoaşte nici măcar tipul de codare, dar aici semnalul poate fi transcris ca reacţii chimice …-în ce mod? cu ce substanţe?). ‘Domnul muştelor’ ar putea să fie un ‘creier plasmatic analog’, ori un individ, un embrion, o maşină (dacă ar fi sintetizat în întregime). Deocamdată, ştim că semnalul, ‘Glasul Domnului’, poate fi decodat ca reacţii chimice.
Pentru acurateţe, sunt necesari ‘invertori neutrinici de înaltă difuziune’.
Cap. VIII analizează proprietatea emisiilor neutrinice de a conserva macromoleculele. Substratul chimic al acţiunii rămâne neştiut. ‘Codul astral mărea probabilitatea creării vieţii’, adică a apariţiei ei. Emisia neutrinică stabilizează macromoleculele.
Cap. IX e despre vacanţa lui Hogarth, când îşi întrerupe lucrul şi poartă conversaţii cu Rappaport, un european, născut în 1915, ‘primul descoperitor al mesajului astral’.
Stanisław Lem inseră o întâmplare voit ambiguă din timpul războiului. E un al doilea ‘moment abisal’ al romanului, după amintirile lui Hogarth.
Rappaport e dezamăgit de monotonia anticipaţiei americane. Ocazie pentru romancier de a servi o digresiune despre inferioritatea lucrărilor americane de anticipaţie, care ‘servesc publicului ceea ce el doreşte: truisme, adevăruri curente, stereotipuri, destul de deghizate, de excentricizate …’.
Alte digresiuni oferă cugetările lui Rappaport despre deducerea ‘legilor vieţii’ din ‘legile fizicii’: ordinea (adică organizarea superioară) şi restabilirea integrităţii informaţiei. Dar ambele nu se întemeiază pe legi ale fizicii, ci le contracarează. Ceea ce demonstrează Rappaport e că organismele, viaţa organică trebuie să înfrângă nişte legi ale fizicii, pe care nu le pot ocoli. În altă ordine de idei, bisexualitatea apare târziu în filogeneză, nu e un dat iniţial, iar plantele ‘sintetizează ordinea’, organizarea superioară, fără a o şi distruge. Viaţa organică nu prelungeşte entropia, tendinţa la egalizare, ci o contrazice, i se împotriveşte, merge în răspărul ei.
Capitolul intenţionează să creioneze un Rappaport ca posibil ‘mistic sever, creator de sistem’. Ca vizionar, Rappaport e anacronic: ‘în epoca noastră, (…) Rappaport era numai (…) un analist’.
El prezice că ‘vremea renaşterii acelei viziuni schopenhaueriene urmează să vină’.
Romancierul ne oferă şi un aforism al lui Rappaport: ‘Întronarea inteligenţei în calitate de conducător este echivalentă cu a te lăsa pradă greşelilor de logică’.
Se discută despre eugenism, malthusianism, declinul civilizaţiei (‘idealul devine armonia maşinii perfect construite, armonia devine însăşi civilizaţia în întregul ei’, ‘drept valori umane trec acum mărfurile’).
‘Master’s Voice’, denumirea dată Proiectului, provine de la Baloyne.
În cap. X, naratorul vizitează laboratoarele unde e păstrată sinteza: ‘lichidul vineţiu, imobil, opalescent’ dintr-un acvariu.
Aici există un moment de naraţiune izbutită, când Hogarth ajunge în cel de-al doilea sediu al sintezei.
Alte digresiuni vizează aspectele rituale ale activităţii din instituţiile ştiinţifice, şi o altă marotă a lui Stanisław Lem: futurologia (‘între timp tabla de şah se schimba în mod viclean’). Survolabile în principiu, dinamicile prezentului sunt nesurvolabile în fapt.
Un alt aforism: ‘omenirea a devenit un mijloc pentru tehnologie’, aservirea omului de către maşină, care utilizează omul pentru a progresa.
Romanul e inform.
O carenţă majoră e neexplicarea modului în care ‘glasul Domnului’ a fost tradus în sinteze chimice, a criteriilor de alegere a substanţelor utilizate, etc..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu