Vin., de la 10 ¾ seara—al doilea rând de cafele al zilei—vin. cu blonda de dupã—am., banii, smântâna, tel., tempo, linkuri& bloguri, cafele.
Dispoziţia, mişcarea, cr., nearb., nedezarm., instinctul—ipoteze.
Fruntea şi pleoapele& paloarea& antipodul critic& pulsaţia, sâcâirea& existenţa operei& semnificaţia adj., naraţiunea nesigurã, ezitantã, din cauza aproximativului, etc..
Zafon, surclasat de alţi patru autori—dar ierarhia provine de la o minte de o banalitate descurajantã.
Eu cred cã ultimul cuvânt al ‘Lolitei’ nu e regretul—ci cã e mai bine sã fi iubit—şi sã fi pierdut —decât sã nu fi iubit deloc. Iar uciderea rãpitorului fetei, a corupãtorului ei, e un pisc surrealist.
Chixurile coţcarilor.
Mai degrabã ca aprecieri ale anului literar—iar Abercrombie cel dispreţuit de Z. Jernigan pentru clişeele machiste e acelaşi Abercrombie recomandat de Pãlãrier, care gustã stereotipia machistã.
Pentru lume, inocenţa nu înseamnã necreatul, adorabilul, etc.—ci atacabilul, ceea ce e folosibil. Voracitatea stârpiturilor.
Z. Jernigan vorbeşte despre artisticitatea sobrã/ lucidã a Marthei. Colocvialitatea vulgarã, afectarea. Sunt denunţate, însã, fantasy—ul lui PB şi BW (fabulosul), machismul, steampunk—ul, puerilitatea şi ridicolul—fiecare din cele cinci naraţiuni e fãcutã sã contrazicã o tendinţã a pieţei.
Afganul& Pãlãrierul& romancierul. Lapidaritatea. Accentul. Paletã. Dieta. Chixul. Grilã.
Postulatul monist în critica literarã—monismul.
Sb.—de la 5 seara, am reînceput sã citesc radiologie. Dar nezorit.
‘Lolita’ mi—a redat gustul literaturii; nu mai ştiam cum e.
Abolirea identitãţilor trecute.
Poreclele, fierea, diminutivele. Crisparea. Neconvingãtorul.
Pentru Gracq, nu conta dacã, la un moment dat, Balzac, Tolstoi, etc., ‘au adus ceva nou’—sau publicul era sãtul de …, etc..
Ridicolul altor existenţe, caricaturalul, derizoriul, etc..
Welles, ecranizarea, implauzibilitatea, provenienţa, egalii. Semitonul, premisa, dispoziţia, factorii, originalitatea. Cârpãceala. Identificarea tiparului, panta mişcãrii, traiectoria—ca frustrare.
Vitalitatea, bineînţeles—deplinãtatea, plenitudinea, simţul, instinctul viu, mişcarea, ceea ce nu poate fi contrafãcut—pentru a sublinia înţelepciunea accentului pus de teologia duhovniceascã pe deosebire, pe facultatea discriminativã—când nu e o toanã, şi când acţiunea minţii e informatã, proprie, etc.. Extremele sunt capitularea, defetismul—şi toana, arbitrariul, etc.. Însã—ceea ce e resimţit, ‘dincoace’, în rãrunchi, cu înfrigurare, ca vital, ca viu.
Evreul mi—a amintit, subit, de autoarea danezã—pe care o menţioneazã în postarea despre o scriitoare evreicã—şi ecranizarea lui Welles, despre care citeam acum şase ani—şi aservirea, premisa, zornãitul, rezonanţa concludentã a cârpãcelii—egalii.
Câteodatã, discuţi mai bine o operã povestind—o, rezumând—o, urmând cursul evenimentelor, etc..
De ce citim criticã? Nu pentru nişte rezultate ştiinţifice. Se observã cã tindem sã citim anumiţi critici, sã îi preferãm pe unii—şi nu neapãrat fiindcã estimãrile lor ar coincide cu ale noastre—ci pentru caracteristici intelectuale şi afective.
Epigoni ai prerafaeliţilor—
‘Piratul spaţial’ şi ‘Şacalul de fier’—Koch, Wooding …. Plus—romane gotice, genuri hibride, fabulos. Inutilitatea diagramelor acestora recapitulative, futilitatea, superfluul. Unsprezece categorii (Pãlãrierul)—dar cârpãcealã.
Pãlãrierul& romancierul& afganul& cafeneaua (K.)—al cãrei design îmi displãcuse. Plus autoarele —cele câteva—şi englezoaica. Rãspântia.
Nouã filme—‘Apicultorul’& ‘Club …’& ‘Half …’& ‘Lady’& ‘In Which …’& ‘Coat’& ‘Time …’& Eisenstein& Brando.
Racila frumuseţii.
Calcificarea, închistarea şi pahipleurita& pielograma& excreţia nemenţ.& caverna perifericã& lungimea de undã, compoziţia, interacţia, etc..
Nu transcrierea experienţei cititului hedonic—ci expresia ei simbolicã şi concisã—americanii, Pãlãrierul—deşi nu vãd prin ce diferã operele din celelalte zece categorii (patru genuri—prozã scurtã—cãrţi—divertisment—debuturi—serii—cãrţi din anii precedenţi—şi întâietatea, podiumul, laurii).
Binele minţii, dieta—afganul, Stevenson, Pãlãrierul, Gide (cf. lui MT; culturã nu înseamnã livresc), catolicul Watson. Poluarea minţii. Lezantul. Pãlãrierul& americanii& victorianul& evreul. Pasiunea. Pseudonimul kitsch. Metabolismul. Limpezimea& precizia. Americanii. Victorianul. Evreul. Dieta.
Lecturile de divertisment sunt menţionate/ menţionabile, nu discutate, analizate/ analizabile—ci numai menţionate succint, enumerate lapidar.
Automatismele criticii, deprinderile—recurgerea, facilã, la clişeele la îndemânã—caracterizãri stereotype—
Cuplul e numit Sacrament, ca şi Euharistia, e o comunicare a dumnezeirii, omul pieritor se face, prin el, pãrtaş al dumnezeirii—creatul ajunge sã capete caracteristici ale necreatului, luminile sau razele sau darurile necreatului, are atributele necreatului—care nu se ‘meritã’, deoarece nu decurg din preexistent, nu aparţin traseului ‘firesc’ de evoluţie—dar nici nu îi e extrinsec, nu îi e adãugat dinafarã, nu îl suplimenteazã dinafarã.
Stackpole şi Zahn. Martha. Rolul ingrat. Novelizãri, industria novelizãrilor.
Cititul hedonic—patru serii originale—povestiri în antologii—douã francize (14+ 8)—vreo nouã romane rãzleţe. Nu se poate vorbi de artã—nici de ambiţii artistice. Cam 43 de romane—plus câteva povestiri. Prolixitatea.
Salahorii neobosiţi ai industriei novelizãrilor.
Filmul lui Kubrick nu e în mãsurã sã dea nicio idee despre romanul ecranizat—din cauzã cã stilurile celor doi diferã aşa de mult—lapidaritatea şi economia strictã a unuia—prolixitatea, legendarã, a celuilalt.
‘Dulceag’, sau ‘languros’.
Scrierile erudite care numai revarsã bibliografie—o întrebuinţeazã revãrsând—o, cedând—o,
Unul din romanele Drei. Bowen îi e dedicat lui Twain. Pe Croce îl citeazã ca istoric. ‘Confuz’, ca încurcat, încâlcit (cf. introducerea romanului despre Maria a Scoţiei).
Nu existã rezultate ştiinţifice, şi indiscutabile, în criticã. Testul ştiinţei e practica—iar, în cazul artei, cunoaşterea e experienţa artei, cunoaşterea directã, de gradul întâi.
Muzicalitatea experienţei, a trãirii, a sentimentului. Cititul hedonic.
Neasumarea, defetismul mut.
Sofismul, pârghia, partea de adevãr, prevalarea.
‘Fouché’ al lui Zweig, obiceiul surrealiştilor, recomandarea, efectul, dezlânarea, precizia, limpezimea experienţei, binele minţii, disiparea.
Giuvaieruri, sau mâzgãleli, însãilãri, cârpãcealã anostã—proza scurtã. Forţa romanului nu e intriga.
Scrisorile din cãlãtorie ale lui Kipling& Knight în Caşmir& eseurile lui Stevenson& Briusov& Douglas& sinologul Giles& Dna. Gilman& Hume& Jacobsen.
Masochismul, capitularea, dezicerea de citit.
Blazarea şi strepezirea profesionale.
Aprecierile acestea exclusiviste, posace, sugerând penuria, vin de la oameni care, tocmai, ignorã ‘Roşu …’—şi, aşa cum ignorã ‘Roşu …’, ar putea sã le scape şi alte capodopere, grila lor nu e unica posibilã. Empatia. Strãdania de a empatiza.
Înafarã de însuşirile propriu—zis artistice, empatizarea cu un roman e condiţionatã şi de asumarea viziunii, a filozofiei implicite, a temperamentului şi tipului de sensibilitate, a înclinaţiilor. Cu atât mai mult, cu cât unele romane tind sã traducã o investire personalã intensã, sunt foarte marcate de temperamentul, ideile, sensibilitatea autorului—existã, şi aici, o scalã—unii romancieri fiind net mai prezenţi în scrierea lor, mai integral reprezentaţi, la antipodul impersonalitãţii figurative ideale. Artisticitatea e distinctã de ceea ce aş numi climatul moral al romanului, formã ascunsã a minţii autorului, şi care condiţioneazã empatia, putând—o suscita sau interzice.
Categoria implica nu mai mult—ci mai puţin decât aveau restul cãrţilor—adicã, aici existã numai divertismentul, nu şi …. Ideea era cã le distingea mai puţin decât pe restul—numai divertismentul ….
Cititul de recenzii—cafeneaua, Pãlãrierul, bazarul. Impersonalitatea& Pãlãrierul.
Femeile prea frumoase nu considerã cã e necesar sã mai fie şi simpatice.
36 vols.—26+ Cole+ 8+ ‘Prizonierul …’. Multe romane desenate.
Datarea atipicã pentru …--cafeneaua.
60 de pag., în douã ore (5 ½ seara—7 ½).
Prolixitatea pare sã fie legea fantasticului fabulos de azi, norma; cred cã o cauzã, majorã, e precaritatea intrigii. Stereotipia intrigii şi a recuzitei e înãbuşitã în variaţiunile unei prolixitãţi dezlânate. E un mijloc de a escamota banalitatea intrigii, etc.. Reduse la tiparul naraţiunii, romanele acestea ar pãrea descurajant de anoste. Nu e un indiciu de forţã. E, în esenţa ei, literaturã oralã, însã scrisã. Caracteristicile sunt ale literaturii povestite.
Joi—Queens …, de la ‘Do It Again’, ‘Feel Good …’, ‘Broken Box’, ‘Go With …’, ‘You Think …’.
Ca rocker. ‘94& ridicolul& eroarea, ‘gunoiul’.
Elementul robotic, adicã maşinal, porneşte chiar de la Homme—dar e numai o gãselniţã, datã fiind iscusinţa cu care cântã rock ….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu