Creaţia e radical, fundamental diferitã de aprecierea artei. Scrisul nu înseamnã creaţie artisticã. Farmecul limbajului nu e deajuns ca sã gireze arta. Trecând la aprecieri de artã, descins, scriitorul nu mai e creator, îmi e egal, nu se poate prevala de prerogative aparte; creaţia, însã, e altceva decât farmecul limbajului, în a cãrui privinţã criticul îi poate fi net superior autorului (Lovinescu şi Rebreanu, de ex.). De interes real, durabil, e numai creaţia.
Aprecierea artei e un rezultat relativ, pe când creaţia e, prin natura sa, un rezultat absolut. Instinctul creaţiei, aptitudinea, iscusinţa, etc., nici nu implicã priceperea analizei, sau gustul infailibil.
În creaţia artei, ca şi în trãirea ei nemijlocitã, în experienţa artei, omul se ridicã deasupra condiţiei sale obişnuite; experienţa artei depinde de condiţiile empatiei, etc.. În aprecierea artei, ca operaţie analiticã, omul nu îşi transcende în mod esenţial condiţia.