Mistica vieţii cotidiene, descoperirea aceea încântatã a caritãţii, a sapienţialitãţii, a lumii care se deschide—vederea milei e vederea Treimii, etc.. ‘Mistica vieţii cotidiene’, ca alt nume pentru aceastã revendicatã sapienţialitate creştinã. Inversãri decise ale ‘aspiraţiilor mistice legitime’, contrazicerea clişeelor pioase, trãsãtura energicã, nouã.
Cu principiile lor, creştinii antici îşi croiau drum în realitate. Nici nu cred cã aceastã misticã a cotidianului e una necesar creştinã. Aspectul ei e creştin, dar natura filozoficã, principiul, sunt universale. În viaţã, înţelepciunea e a cui şi—o doreşte. Dar trebuie ştiut cã neutralitatea, prudenţa, pot fi la fel de tendenţioase, de calpe, ca şi rãstãlmãcirea cea mai sfruntatã. O pretinsã neutralitate poate rãstãlmãci la fel de profund. O ‘neutralitate tendenţioasã’ poate falsifica experienţa. Adesea, neutralitatea poate însemna retragerea adevãrului enunţat, deci verbal, din calea minciunii mute, însã virulente.
Criticii nu trebuie sã îi scape nespusul, neverbalizatul, ca nivel, ascunsul, tacitul, etc.. (E ceea ce fac freudienii ca Foucault.) Spusul nu e o replicã verbalã a gândirii, ci un act social.