Anul trecut au publicat romane Zahn (chiar un roman din seria ‘Quadrail’, începutã cu ‘Rigel’—şi unul din trilogia ‘Cobra War’), Anderson şi B. Herbert, Dna. Bujold (‘Alianţa Cãp. Vorpatril’), a apãrut ‘Îngeri …’ (Anderson a publicat trei romane anul trecut—douã în colaborare)—toate, trecute neobservate în recapitulãrile anuale ale cronicarilor genului—ceea ce face ca ideea cã diagramele anuale publicate sunt publicitate şi promovare, sã fie mai mult decât o presupunere.
Autorii majori ai anticipaţiei americane au publicat şi anul trecut. Niciunul, cred, nu e prezent în vreuna din retrospectivele citite de mine. Cum se face cã recenzenţii, cronicarii de gen, trec cu vederea cam tot ceea ce publicã marii autori? Cred cã e o unilateralitate interesatã. Cronicarii fac politica editurilor, servesc comerţul. Asupra acestei anomalii—absenţa marilor nume ale anticipaţiei—mi—a atras atenţia setul de rãspunsuri ale catolicilor conservatori anglofoni, moderaţii—abia ei vorbeau despre Zahn, Anderson, etc., inexistenţi în retrospectivele cronicarilor de duzinã.
Cam atât despre integritatea, cam discutabilã, a recenziilor şi retrospectivelor din blogosferã, despre neutralitatea lor. Aparţin maşinãriei de promovare, reclamei.

O explicaţie alternativã ar fi aceea cã literatura publicatã de autorii anticipaţiei principale e prea subtilã pentru gusturile recenzenţilor de duzinã—ipoteza nu e prea riscantã, dat fiind agramatismul prevalent şi stilul neîngrijit al acestor cronicari. Iar idealizând, ar putea sã fie şi o politicã generaţionalã—tendinţa, sau intenţia, de a promova autorii tineri ….