Gracq citea Verne, Tolkien, Lovecraft, Poe, policieruri—însã fãrã a se declasa—fãrã asumarea mizeriei infraculturale, fãrã declasarea prin afectarea imbecilã a ingenuitãţii deplasate şi dizgraţioase —într—un cuvânt, Gracq nu era ‘geek’—iar faptul primeazã asupra principiului, orice ar scrie Dna. Dornbusch şi, mai ales, cohorta microcefalilor. Afectarea aceasta prerafaelitã nu e decât reversul vechii ipocrizii. De la policierurile citite în tainã, de la literatura de gen consumatã cu nesaţ secret, s—a trecut la afectarea adulţilor care mimeazã decerebrarea.
Dar nu cred cã penibilul e apanajul consumatorilor exclusivi de literaturã popularã; cred cã e un dat uman, manifestabil oriunde se iveşte ocazia. Revendicarea mândrã a unei identitãţi de duzinã are mereu ceva caricatural.
Fandomul e, cu alte cuvinte, scuzabil—dar nu mai mult.

În altã ordine de ieri, numai francezii—mai ales Dna. Herzfeld—mi—au arãtat cum sã scriu despre literatura de gen. Cum scrie despre literatura de gen cineva care crede cã literatura de gen meritã sã scrii despre ea.