Existã ceva belferesc la Paleologu, de care era conştient—şi cu care chiar se amuza. Ceea ce spune Paleologu, în treacãt, despre Aron, e valabil şi pentru Weber, Montesquieu, etc., ca sã nu mai vorbim despre Durkheim şi ceilalţi, şi e consonant cu lipsa lui de interes pentru sociologie, cu ceea ce spune despre lecturile lui Ibrãileanu, cu aprecierile despre vols. lui Noica şi stilul lui Hegel—cu toate cã un anume interes pentru filozofie şi chiar pentru ştiinţe socio—umane existã în mod cert. Oricum, fapt e cã dispreţul îi e adresat, de fapt, ştiinţei ca atare. Şi e un semn de mãrginire. Persiflând autorul, Paleologu persifla ştiinţa ca atare. Cautã sã dea lucrurile ca de la sine înţelese—aşa ca şi pentru ceea ce citea Ibrãileanu.

Dar preferinţele filozofice ale lui Paleologu nu trãdeazã nefilozoful—existã profesionişti care ar fi optat la fel ….