Cred cã ‘Lolita’ face douã deservicii majore imaginii geografice a Americii—accentueazã sentimentul unitãţii teritoriului american—eu aş prefera reprezentarea care sã rãmânã la regional, la unitatea regionalã—şi reacrediteazã ideea peisajului idilic, naivitatea, ingenuitatea, originarul, aurorarul, edenicul, în opoziţie cu decadenţa europeanã. Eu cred cã geografia Statelor Unite reuneşte ţinuturi care au tot atâta legãturã ca Polonia cu Italia, sau ca ţãrile septentrionale cu Spania. E o macrounitate. Dar geografia Europei nu suscitã admiraţii interesante; intereseazã numai pasiunea pentru Italia, munţii germani, etc.; la fel ar trebui gânditã geografia americanã. Deasemeni, edenicul ţinuturilor, caracterul auroral, nu e ceea ce poate fi mai interesant.
Scara la care e gânditã aceastã geografie literarã e prea mare—pierde filigranul, îi scapã particularul, regionalul. Opoziţiile clasice americane (est—vest, etc.) sunt mai sugestive, dau o idee mai bunã despre potenţialul experienţei, nu o cantoneazã în amalgamul unei geografii generice; cred cã primul la care am întâlnit ideea unor distincţii geografice e Rourke—oceanul, oraşele estice, etc..