Alain Robbe—Grillet, ‘Un roman sentimental’

Alain Robbe—Grillet, ‘Un roman sentimental’





Romancier, nuvelist, memorialist, regizor, scenarist, teoretician literar, Alain Robbe—Grillet a devenit, probabil din anii ’60, alt scriitor—şi altfel de scriitor, decât fusese în anii ’50, la început—cu toate cã existã şi elemente concordante, comune celor douã vârste literare—şi umane—ale lui; primele lui patru romane publicate (’53—’59) sunt capodopere. O prezentare româneascã pretinde cã Robbe—Grillet ar fi debutat în ’49—e fals, deoarece acel întâi roman a fost numai scris în ’49—însã publicat abia în ’78.
Natura fantasmaticã a acestei literaturi, tot mai accentuatã, tot mai revendicatã, tot mai subliniatã, l—a cãlãuzit pe Alain Robbe—Grillet cãtre resursele şi valenţele literaturii de gen; iar relaţia lui cu aceasta poate fi cel mai bine definitã drept fantasmaticã. A practicat îndelung thrillerul de spionaj (’65, ’81, dar şi cinemaul din anii ‘60)—enigmã, pastişã, parodie. Pe de altã parte, cineromanul are o identitate tipograficã precisã, inconfundabilã, nu e un sinonim pentru experimentalism. Iar ca pamfletar ocazional, era destul de insolent şi de colţuros.
În tinereţe, Robbe—Grillet a lucrat în agricultura tropicalã, la o plantaţie de banane—s—o numim livadã de bananieri?—însã natura, exoticã sau altfel, e absentã din lumea descrisã de el—cel puţin din câte ştiu.

Cu pornografia nu trişezi. ‘Un roman sentimental’ nu e altceva decât pornografie—fãrã, însã, a fi numai pornografie; e pornografie plus altceva, pornografie şi altceva—şi înţelegem ce poate sã—l îmbie pe Alain Robbe—Grillet la reputata, imputata, deplorata monotonie a pornografiei, a scrisului pornografic—spre orice orizont ne—am uita, cã e vorba de pornografia curentã, de Sade, sau de autorii libertini ai sc. XVIII …. Stilul, de o impasibilitate şi neutralitate armonioase, ironice, e în mãsurã sã înaripeze imaginaţia—scena dejunului, de ex.. Protagonista cãrţii are 14 ½ ani; fetiţa aceasta s—a masturbat, prin somn, pentru întâia oarã, spre încântarea nedisimulatã a cronicarului isprãvilor ei de adolescentã, şi acum e pe cale sã sãrbãtoreascã împreunã cu tatãl ei, dupã cum se şi cuvine.
Propunerea unei astfel de cãrţi e participarea la o fantasmã, împãrtãşirea unei fantasme. Fantasma nu cunoaşte normele sociale ale povestirii, ale povestitului—descrise, cândva, de Simmel. Chiar enunţarea ei, deşi publicã, e guvernatã de alte norme, inerente fanteziei erotice. Actul enunţãrii fantasmei e o cooptare, nu o menajare; e vorba despre altceva decât în etica povestirii, unde socialul condiţioneazã esteticul.
În comportamentul erotic, ipocrizia ambaleazã viciul—e viciul amiabil, fizionomia amiabilã a viciului; aşa e şi cu mivuţa ipocritã, micuţa stricatã din romanul lui Robbe—Grillet. Ce—ar fi viciul, fãrã ipocrizia cea mai deplinã, cea mai asumatã?
Viciul are nevoie de ipocrizie, ca de o strategie socialã; prin viciu, înţeleg aici sexualitatea hedonicã şi nereproductivã, nu neapãrat direct modurile extreme descrise de romancierul francez.
Remarcaţi denotaţia saturatã a acestui prozator, care face ca fiecare enunţ sã fie realizat pe îndelete—frazele acestea sunt frize.
Cruzimile, nelegiurile şi ticãloşiile descrise în cartea lui Robbe—Grillet nu mã indigneazã şi nu mã scandalizeazã; am vãzut fiinţe umane comportându—se mai rãu—sau mãcar la fel de rãu. Oamenii sunt capabili de cruzimi şi mai nelegiuite. În lume se ştie despre ele—şi nu revoltã pe mai nimeni; când e posibil, suscitã înfrigurarea bârfei. Inşii cu naturã de torţionari sau cãlãi nu sunt puţini; cei care asupresc, înjosesc, prigonesc, batjocoresc …. Paradoxal e cã asemenea lucruri par sã scandalizeze mai degrabã când sunt întâlnite în cãrţi. Silniciile silenţioase din viaţã nu prea surprinde. Oamenii par sã se acomodeze bine, şi cu fãţãrnicie, ticãloşiei ambiante, samavolniciei, abuzului, cruzimii sacrilege, necurãţiei, etc.. Naturile de cãlãi eu le—am întâlnit, în acord cu experienţa mea socialã, printre oameni educaţi—medici, licenţiaţi. Sadismul lor e mai îngrijorãtor ca lucrurile descrise în romanul acesta. Celor indignaţi de ceea ce scrie un octogenar, le—aş recomanda sã se întrebe dacã sunt cel puţin la fel de scandalizaţi de violenţa moralã realã, din viaţa realã. Fizionomiile mustind de cruzime şi de vindicativitate, de dorinţa de a umili, prigoni, asupri, tortura, pofta necuratã de a schingiui, nu sunt aşa de rare în societate.
Am mai scris lucruri similare despre Sade şi sataniştii scandinavi; le cred valabile.

Pornografia exclude viaţa lãuntricã cu semitonuri, umanul; personajele sunt, prin convenţie sau forţa lucrurilor, maniaci dezumanizaţi. Limbajul e acela, sticlos, fals, ipocrit, afectat, al histrionismului maniacal, al rãutãţii. Neutralitatea surâzãtoare şi iscusitã a pornografiei aşa cum o cunoaştem aceasta descoperã—abisul nihilist al afectãrii maniacale, şi al reificãrii fiinţelor; şi aş spune cã acesta e limbajul nu atât al relatãrii pornografice, cât al fantazãrii, al imaginaţiei pornografice [1]. Impasibilitatea e ironicã şi grotescã, sceleratã, iar desfãtarea slobodã—netãgãduibilã—romancierul savurând în chip direct cele relatate. Existã o intenţie de ironie, un efect de grotesc şi un substrat de desfãtare—aceasta e tripla conotaţie paradoxalã a stilului lui Robbe—Grillet: avangardismul acesta nu e mai puţin şi pornografie. Pornografia nu e pusã în discuţie, relativizatã, neutralizatã—ci, pur şi simplu, realizatã în stilul lui Robbe—Grillet, fãrã a înceta, prin aceasta, sã fie pornografie. Ceea ce e relativ dezamãgitor în fabulosul acesta de bordel, în fantezia sau folclorul acesta de bordel, e convenţia, ipocrizia—avem de—a face cu lumea declasaţilor, fenomenul e localizat, cantonat—sunt întâmplãri cu prostituate. Anvergura socialã e precizatã ipocrit—pornografia cantonatã. Dezmãţul e, de partea femeii, apanajul unei meserii, al unei profesii specificate. Chiar când încep ‘în lume’, povestirile acestea trec repede în universul profesionalizat, etanşeizat, securizat, ermetizat, al prostituţiei.
Faptul pornografiei, ca şi acela, înrudit, al libertinajului, aratã cât de insuficient e, în sine, sexul, cã el nu e o ‘nevoie fiziologicã’, ci un îndemn şi o ocazie de comuniune, o deschidere a fiinţei. Însã te ajutã sã realizezi adevãrata naturã a ceea ce simţi pentru femei.

În lipsã de altceva, am tãiat paginile cu semnul de carte ataşat ed.. Aveam un coupe—papier de lemn—şi cine ştie unde—o fi acum. Nemaigãsind vechiul meu coupe—papier, o lamã de lemn, nemaiavându—l la—ndemânã—şi neavând ce alceva sã folosesc, m—am slujit chiar de semnul de carte al romanului, din carton lucios.

Crezul materialist al lui Robbe—Grillet e, în linii mari, şi al meu.


NOTE:

[1] Fimele lui Brass, de ex., nu sunt pornografice, fiindcã în ele intervine iubirea, îşi propun sã înfãţişeze pasiunea—niciodatã numai fizicã; astfel, ‘Cheia’, ‘Miranda’, ‘Voyeur—ul’, chiar ‘Paprika’, şi, în mod cert, mai puţin izbutitul ‘Senso’, sunt filme de iubire, adesea sub formã de pasiune eroticã obsesionalã—studii de patologii (‘Cheia’, ‘Voyeur—ul’), sau de cãutare a iubirii (‘Miranda’). Oricum, în ele intervine iubirea, personajele se iubesc, iubesc, ceea ce exclude perspectiva pornograficã, neinteresatã de asemenea ezitãri morale.