Semnificaţia mundanã şi imanentã a religiosului.

Istoria obişnuieşte sã descrie în termeni cauzali. În termeni de secvenţe inteligibile.

O reinterpretare imanentistã şi feuerbachianã, modernistã, ‘antebelicã’—însã nu antireligioasã —a religiei. Nu în termenii miraculosului şi transcendentului, etc..

Douã alineate despre ‘Mormintele din Atuan’—unul despre felicitarea Shurman cu labirintul cardiomorf.

Povestirea lui Green. Sugestia de impresionism.

Cuvintele sunt bune, cuvintele vindecã, au o energie şi lucrare a lor—însã numai dacã sintaxa e rezultatul inteligenţei şi al simţirii, dacã nu sunt spuse la întâmplare—‘vorbe goale’, sau unelte ale înşelãtoriei. Cuvintele au ceva din suflarea care le—a pronunţat, din sufletul care le—a dat viaţã prin sintaxã.

H.& francezii& filme& catolicul BW; ca toanã—ceva vremelnic, realizarea ≠--chiar şi în formele —eteroclitã, a postãrii—disipatã, împrãştiatã, nerecomandabilã, a cititului—douã obiecţii.

Cerul, bolta—şi istoria, mişcarea, noul; principiul identitãţii.

Arta şi soţia, prezentul, lãuntrul, planul raporturilor între elemente—ca alchimistul.

RK, LNT, FMD, KB, MH.

Tupac, Dre (--poate un diminutiv--), Snoop, Wu, ‘Ceaiul’& ‘Cubul’—nu şi Jay …, Cent (republicanul, reacţionarul) …. Deriva.

Putuse sã fi fost ceva cu frumuseţe, eleganţã, dans, scânteiere. Puteam sã fi fost un contender, un pretendent.

6—8—12.

Empiricul& femeile& 2 x curiozitatea, înviorarea—‘Parsifal’, consum, vraful …, mintea, gestionarea, tiparul, abrutizarea, cinema …, boardul, invidia lui H.& sensul& inversarea direcţiei, schinteea.

Nu era numai RK, colori, Boisdeffre, imaginea mausoleului—ci şi dramaturgia lui PC, cu colosalul ei—şi portretele, cu cãmãşi—şi Hopkins—şi Cage—şi cãmaşa mea învãpãiatã—şi MT, raporturile—şi estimarea—şi scuarul. Aşa am ajuns la culori—valul acela.

Disonanţã.
Vraful …& ca ‘Parsifal’, carnetul …& credulitatea, credul& falus& femeia aparte, copila de sb.& dorul& femeile. Credulitatea—care genereazã. Credul. Cafea. Rezultat. Tiparul.

Sugestia, ideea stilului de culori învãpãiate, tari—Boisdeffre& mausoleul& PC& Hopkins& medalioanele& Cage& rev. vechi& cãmaşa; cursul& MT, articolul& estimãri, gestul& scuarul. Mi—am amintit mai desluşit cum a fost, cum am ajuns la culori—la cromaticã.

Simbolicul—cafea, falus, berea, cinema …, citit.

Ea încã simte pasiunea pentru mine—întreagã, şi covârşitoare, în deschiderea inimii, în mãrturisire—ceea ce putusem sã ştiu cã nu îi e strãin.

Nu existã cinema tipãrit; cineromanul, ca naraţiune şi ca artã, e roman.

Nu percepem nemijlocit realitãţile—ci nişte şabloane, care ne predeterminã acţiunile, acţionãm în conformitate cu tiparele acestea interpuse, pe care le suprapunem lucrurilor—‘estimarea’ noastrã spontanã, grila.

Mexicanul& telenovele, semnificaţia, lejer& Le Guin& alineate. H.& francezii& filme. Catolicul BW.

Abia dupã Rihanna, am revenit la zece din cântecele Elliei Goulding, le—am reluat; tomnatecul patrolog trebuie sã aprecieze timbrul de giuvaier, conotaţia de inocenţã—la antipodul Rihannei, cu poza ei de vampã dominatrix.

‘Aptitudinea neintelectualizatã a personajelor dezechilibrate’.

De o ferocitate simianã, sau aviarã—ofensivã totalã, ca babele din ‘Zorba’.

Romanul erotic francez& alchimistul francez& comedia bizarã italianã.

Dominicanul Nichols mi se pare laborios şi conştiincios, plin de râvnã, însã neinspirat, tern şi netalentat; îi lipseşte scânteia.

Kincaid despre taina vocalei lipsã, a vocalei omise, şuntate.

Shaw şi Simmel—latura gnomicã, aforisticã, vorbele de duh, unghiul specificat.

S—a pierdut simţul contururilor reale ale operei lui Shaw—vãzutã, azi, mai ales ca o minã de vorbe de duh. E mult mai mult decât atât. Creaţia lui Shaw însemna dramaturgie, romane, gazetãrie scânteietoare, criticã militantã (teatralã, muzicalã)—nu o minã de aforisme.

Aşadar, o fiinţã rea, capricioasã, ignorantã şi mãrginitã.

Pentru mine, nazismul etologului e ceva nou.

Profesori—sau primari—în medicinã, cârpaci—sau puşlamale—ca oameni.

Eu şi femeile alcãtuim o unitate dinamicã.

H., BW, dublinezul, francezii& filme.

Dublinezul are câteva postãri bune—deşi cam neglijent redactate—despre cãrţi (Matthiessen, Lorenz, Burkhardt). Probabil cã cel mai iscusit e atunci când scrie despre cãrţi, când discutã cãrţi. Nu e un ‘critic de idei’—cu atât mai puţin, un ‘critic filozofic’—ci ‘numai’ un ‘critic de cãrţi’, priceput când vorbeşte despre acestea.

Erotismul nu e un fenomen literar unitar—existã erotismul iubirii, acela al patologiei, acela al perversiunii, etc..

Monotonia pornografiei derivã din caracterul privat şi psihic al fantasmei.

Încântãrile vii, sincere, autentice ale literaturii.

Compasiunea e adesea o fantasmã masochistã, o complacere în a fi agresat, în prizonierat. Nu mã gândesc la o fantasmã sadicã—mila omului crud, care soarbe sângele victimei—ci la una masochistã, de identificare cu victima.

Gigurcu şi Sonohat—Brecht şi imbecilitãţile—de ex., drogul …--psihiatrul neamţ—manualul de spaniolã, ’97—Hudíţã.

Gestul estimãrii—filozofia, ca analizã—şi estimare—slujeşte survolând.

Un suflet scorojit şi, practic, mumifiat—un psiholit.

Climat de sexualizare şi de iubire, de dorinţã realizatã—nu de represie, înveninare şi frustrare.

Pentru o femeie, e mult mai grav sã n—o doreşti, decât sã n—o ‘respecţi’.

Risipã. Mã gândesc la Shaw şi Mérimée, mai degrabã decât la … Arouet.

Mi., de la 6 ½ seara—‘Uriaşul din Metropolis’—de la scena introducerii proorocului în palat de cãtre sfetnicul rebel; urmeazã ordinul de exterminare dat de regele necruţãtor, şi lupta cu ghearele acelea. Aşadar—ultimele 30 de min. ale filmului.

Strãdania şi altruismul nu corespund unui etos masochist—şi pot coexista cu etosul goethean—aplanarea discretã, netezirea cotidianului, etc..

Poezia germanã—impresia fãcutã de ‘Oberon’ lui D. Toma.

H.—‘Oberon’, Sorbul, etc..