Regãsim la Ralea varietatea prozei neficţionale întâlnitã la Eliade, care era cu peste un deceniu mai tânãr; cu deosebirea cã, dacã eseistica lui Ralea e de o fineţe indiscutabil superioarã, şi poate inegalabilã, scrierile ştiinţifice sunt mai banale, mai oarecare—şi, într—un fel, ocazionale. Când aveam 20 de ani, am citit scrierile de sociologie şi de psihologie ale lui Ralea; prezentând agerimea ştiutã, ele nu sunt, totuşi, de nivelul articolelor şi studiilor ştiinţifice româneşti ale lui Eliade.
Trecând în revistã scrisul eseistic şi gazetãria româneşti interbelice—Sebastian, Gherea, Cãlinescu—întâlnim la Camil P. o altã gamã diversã de modalitãţi eseistice, cu toate cã diversã în alt sens decât la din nou semnificativ mai tânãrul nostru Eliade. Acesta din urmã era—dealtfel ca şi Ralea şi Camil P.—conştient de valoarea gazetãriei lor, pe care o reunea în culegerile ştiute, şi aşa avem câteva volume de eseuri de chiar mâna autorului.