‘Un roman sentimental’, ipocrizia, aspectele neconvenabile ale socialului curent

‘Un roman sentimental’, ipocrizia, aspectele neconvenabile ale socialului curent




Strict literar, ‘Un roman sentimental’ reprezintã o operã transgresivã interesantã; crezul erotic al autorului—sadismul pedofil—nu e şi al meu. Vademecumul acesta poate fi privit şi ca testamentul unui erotoman, crezul lui, şi sinceritatea ultimã. E, într—un fel, atinsã o limitã, ceea ce dã deplinãtate. Fantasmele bãtrânului Robbe—Grillet, care reclama numai dreptul de a gusta şi ca octogenar ceea ce îl convinsese ca adolescent, sunt nevinovãţii, în plus burgheze, cât se poate de convenţionale, şi de o erudiţie privitoare la dezmãţ foarte respectabilã; bineînţeles, imaginaţia lui nu e numai pedofilã, ci şi sadicã şi incestuoasã, iar sadismul e cel de naturã sã scandalizeze mai mult—dacã n—ar fi stilizat în acest rococo postmodern, conştient de depravaţii sc. XVIII, de autorii licenţioşi, de Sade şi Huysmans.
Întâile lui scrieri fuseserã romane kafkiene ale enigmaticului—tendinţã dusã pânã—n sc. XXI.

‘Cãrţile mele în general n—au subiect’, spunea Robbe—Grillet [1]. ‘M—am gândit cã, în beznã, voi recrea lumea.’ (Avangardistul acesta nepocãit se mândrea cu astfel de cuvinte şi poze autoritare de condotier.) Îşi numea cãrţile ‘puzzle—uri cu soluţii aleatorii şi multiple’.
‘Un roman sentimental’ e, într—un fel, literaturã de inimã albastrã, românii n—o spun altfel decât americanii, şi nu e—ntâmplãtor cã—n zilele când am citit cartea, ascultam fado—uri. Altfel, cartea, în care regãsim calofilia caracteristicã lui Robbe—Grillet, e relativ nereprezentativã pentru ceea ce are mai bun literatura autorului—penumbrele conştienţei crepusculare, incertitudinea, enigmaticul, tensiunea între tenacitate sau gest, şi absurditate, etc.. Nu aici e de gãsit ceea ce are mai bun de oferit.

Gãsesc ridicolã indignarea virtuoasã şi scandalizarea sacrã provocatã de romanul acesta; simţul moral e mai ultragiat în experienţa socialã curentã. Existã, în medii profesionale, etc., de fapt oriunde se agregã oamenii, asasinate tãcute, trecute sub tãcere, de o cruzime şi ticãloşie care te îngheaţã; aceasta e ‘cealaltã faţã a societãţii noastre respectabile’—micime, trãdare, minciunã, brutalitate, abuz. Ipocrizia curentã, ca ignorare deliberatã a rãului, complicitate prin discreţia convenabilã, mânã—n mânã cu mahalagismul sordid şi demoralizant, furia provenitã din neputinţã exasperantã, a rãului conştient, e un flagel mai nociv, de naturã sã scandalizeze mai mult.
Ipocrizia rãmâne moneda socialã de predilecţie, iar satisfacţia sadicã, scopul majoritãţii. Iluzia produsã de scandalurile literare de imoralitate e contrapunerea publicului cumsecade, care dezaprobã, şi a autorului transgresiv.
‘Un roman sentimental’ devine o ocazie de a reflecta despre toleranţa socialã curentã faţã de ticãloşie şi silnicie, hemofagia tãcutã, rãul tãcut, care devorã existenţe, şi care rãmâne nesemnalat, ca şi cum ar ţine de obişnuitul vieţii—şi chiar ţine; cartea lui Robbe—Grillet e, aşadar, ocazia de a confrunta silnicii, de a le compara, cãci mintea progreseazã numai comparând. Lapidarea pãcãtoasei e dinamica şi tentaţia oricãrei lumi; în viaţa realã, mulţi nu sunt mai puţin neînduraţi decât sadicii lui Robbe—Grillet—sadismul acesta e real, existã, cu toate cã nu are posibilitatea sã ia forma orgiei sadice tarifate. În jurul nostru, oamenii se îmbatã cu sângele şi lipsa de apãrare a celui pe care îl pot fie prosti, fie aservi—profesional, pecuniar, chiar moral, speculând resorturi de fricã, servilism, masochism, etc.. Ca nivel al silniciei, al abuzului, literatura nu adaugã nimic existentului, socialului. Am comparat cele din carte, cu cele din viaţã; viaţa e mai şocantã, şi mai descumpãnitoare. În medii obişnuite, circulã jivine mai turbate, otrepe mai înveterate, secãturi mai perfide ca personajele lui Robbe—Grillet, cantonate în baletul fanteziilor lui de crimã şi de schingiuire. Reflecţia literarã face numaidecât loc reflecţiei morale. Tanacu nu e mai acceptabil ca temniţa cu fete încãtuşate şi ca beciurile pentru torturã ale poliţiei, din romanul unui octogenar.
Trebuie subliniatã tocmai dubla mãsurã, duplicitatea, care e mai revoltatã de un roman, publicat probabil şi în intenţia de a provoca scandal, decât de abuzurile şi violenţele tãcute din viaţa obişnuitã.

În ceea ce priveşte cazul Robbe—Grillet, în discuţie nu poate sã fie dreptul de a îi fi plãcut fetele, ci acela, inexistent, scornit, de a le tortura, agresa, etc.. Nu predilecţia pentru fete foarte tinere e discutabilã, ci sadismul, intenţia agresivã.

Justificãrile teoretice ale Noului roman sunt foarte şubrede—ca şi pretenţia de a reprezenta un fel de nou realism, sau de a formula artistic nu ştiu ce adevãr al experienţei, ‘transpunerea literarã corectã a principiilor filozofice corecte’, noua ortodoxie literarã, matca principalã şi cursul firesc din punct de vedere filozofic al literaturii postbelice; adevãrul e cã avem de—a face cu opere foarte singulare, ilustrative pentru nişte destine literare, care au în comun experimentalismul, însã chiar şi acesta—foarte divers înţeles, diversitate de destine individuale reunite destul de arbitrar sub o titulaturã de grup. Noul roman francez, al cãrui salutat epitaf s—a pretins a fi vãzut de cãtre unii chiar în aceastã antumã ultimã a lui Robbe—Grillet, nu a avut o soartã aparte, o primire aparte faţã de restul avangardismului—n—a fost, vreau sã spun, mai ostracizat ca alte avangardisme—aceeaşi primire, la fel i—au întâmpinat şi pe alţii.


NOTE:

[1] Într—un interviu acordat Catherinei Argand, maestra întrebãrilor imbecile—ca: ‘Într—atât eraţi de revoluţionari?’.