Ortodoxia rãsãriteanã
Pentru mine, ortodoxia rãsãriteanã înseamnã Antonie al Surojului, Evdokimov, Clément, Pãrãian şi Gillet, Schmemann (a cãrui atitudine nu era, dealtfel, lipsitã de crispãri şi de stridenţe, de pulsiuni contondente), Patr. Atenagora, Hart—cei atraşi de pozitivitatea, şi nu de polemismul Bisericii; aceştia sunt creştinii rãsãriteni al cãror coreligionar mã simt. M—aş mai referi şi la Ep. Partenie Ciopron şi la Ep. Sigrist, la Zizioulas şi la Ware. Acum le poate fi adãugat şi Pãr. Bunge, sihastrul; melkitul catolic Habra aparţine şi el acestui climat. Bineînţeles cã Rose, Larchet, Vlachos reprezintã tendinţa principalã.
Îmi plac cei care aleg ortodoxia ca pe calea cãtre mântuire—şi nu ca pe un debuşeu, sau ca pe o ocazie de vendete bisericeşti. Cei cãrora ortodoxia le oferã o doctrinã a mântuirii.
Ware, Hart, Sherrard, Bradshaw, ca sã nu mai vorbesc de scoţianul (parcã) Runciman—eu gãsesc remarcabil tocmai numãrul de intelectuali anglofoni care aleg ortodoxia, cã nu puţini universitari—mai ales englezi—aleg sã devinã ortodocşi—mult mai mulţi decât ar încãpea ‘într—o cabinã de tel.’; afluxul acesta nu se reduce la Farrell şi la Rose.
Cred cã universitãţile pariziene nu dau tot atâţia convertiţi, ca acelea englezeşti. Tradiţionala simpatie anglicanã pentru schismaticii rãsãriteni, ‘catolicismul fãrã Papã’, trebuie sã explice, mãcar parţial, acest tranzit.
Clément şi Ep. Sigrist s—au pronunţat cu dezgust despre Rose, care li se pãrea scelerat şi reprobabil.
Pe piaţa româneascã de trad., Evdokimov, Antonie şi Clément sunt totuşi bine reprezentaţi, îndeajuns de cunoscuţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu