Jules Verne intertextual. Jules Verne şi livrescul

Jules Verne intertextual. Jules Verne şi livrescul



În 1894, Verne declara cã a citit întregul Dickens de cel puţin zece ori; ceea ce nu e chiar puţin. Un autor apreciazã cã ‘Prichindel’ e un fel de pastişã dickensianã, un exerciţiu dickensian—şi nu altceva spunea chiar romancierul francez în 1894—cu toate cã s—a notat carenţa: lipsa umorului; dealtfel, Verne a scris continuãri (la Poe şi Wyss) şi parafraze (la Dumas). Gusturile literare ale lui Verne sunt foarte lineare: Dickens, Poe, Wyss, şi ortodoxia romanului de aventuri: Scott, Cooper şi Dumas—toţi sunt prezenţi în scrisul lui Verne, ca pastişe (Dickens şi Dumas), continuãri (Poe şi Wyss), inspiraţie (Scott) şi elemente preluate (Cooper); undeva şi—a exprimat admiraţia pentru Balzac ca ideal de artã.
Unele scrieri ale lui Verne provin din scrieri ale altora; lucru nesurprinzãtor, la un autor popular în cãutare de subiecte.

Autorii de literaturã de aventuri ştiau cã trebuie sã facã ceea ce ştiu sã facã ‘Odiseea’ şi ‘Halimaua’: sã povesteascã. Unii sefişti postbelici au uitat aceste principiu, sau îl neglijeazã. Naraţiunea e scoasã din primul plan. Or, naraţiunea trebuie sã aibã întâietate în literatura de aventuri. Meritele autorului de literaturã de aventuri sunt acelea de povestitor. Ceea ce nu înseamnã ‘acţiune abundentã’—ci acţiune, atâta câtã e, bine povestitã.

Naraţiunile lipsite de umor ale lui Verne sunt ştiute: ‘Stãpânul lumii’, ‘Farul …’, ‘Pilotul de pe Dunãre’ (în varianta remaniatã de fiu), ‘Prichindel’ (tocmai pastişa dickensianã!). Fiul lui Verne e acuzat când cã … edulcoreazã, când cã dã un ton mai sumbru—iar despre originalele paterne se spune când cã erau mai sumbre—când, mai umoristice.
În general, cãtre începutul carierei de romancier, naraţiunile lui Verne erau mai sumbre, iar editorul îi cerea sã le domoleascã; spre sfârşit, fiul era cel care accentua dramatismul unor naraţiuni umoristice, hazlii. Însã existã şi acea nuvelã din amurg—‘Adam cel veşnic’, înţeleasã de unii drept ‘concluzia secretã’ a lui Verne.
Deasemeni, existã romanele ‘fãrã acţiune’—‘Bombarnac’, ‘Prichindel’, ‘Arhipelagul în flãcãri’, ‘Cãlãtorie în Anglia şi în Scoţia’—ca şi acelea în care acţiunea, fãrã a lipsi, demareazã de la o vreme, precedatã de expozeuri care unora le—ar putea pãrea indigeste. În unele naraţiuni, nu se întâmplã mai nimic—sunt treceri în revistã, expozeuri, pisãlogealã, prelegeri.
Nantes e scena întâiului roman vernian, neterminat.