Calea cãtre Cer e iniţiativa Lui Dumnezeu şi rãspunsul Lui la rugãciunea ucenicilor. Glosolalia e repararea catastrofei de la Turnul Babel, abolirea confuziei, redeschiderea drumului cãtre Cer, adevãratul Turn Babel e rugãciunea ucenicilor. Creştinismul e limbajul universal—primirea Duhului Sfânt inaugureazã comunicarea universalã. Ucenicii vorbesc de—acum pe înţelesul tuturor—cãci tuturor le e adresatã şi deschisã aceastã veste. Mesajul evanghelic e inteligibil pentru toţi—e necondiţionat de provenienţa lui galileanã. Vestirea e principiul unei inteligibilitãţi universale. Rusaliile sunt Turnul Babel al Lui Dumnezeu, Babelul corectat. Aceastã iniţiativã porneşte de la Dumnezeu—ca rãspuns la rugãciunea ucenicilor reuniţi. Raza Rusaliilor îi întâlneşte pe ucenicii reuniţi, adunaţi împreunã.
Evenimentul glosolaliei de la Rusalii e o imagine, un simbol. Serveşte la terapia fricii produse de faptul înfricoşãtor de la clãdirea Turnului Babel—discordia. Glosolalia de la Rusalii a continuat de—a lungul veacurilor; nu e restrânsã la era apostolicã. ‘Faptele …’ nu descriu vreun eveniment paranormal, ci condiţia obişnuitã a predicãrii mesajului. Sãlãşluirea Duhului universalizeazã, înalţã la universalitate; mesajul nu e rãmas în matca lui galileanã. Ucenicii Domnului, ‘toţi galileeni’, ajung cu vestirea lor la toate sufletele. Nimic nu poate zãgãzui vestirea cea bunã, evanghelizarea.
Creştinismul e o bunãvestire—eshatologia realizatã. Funcţia creştinismului, ca reprezentanţã a Cerului, nu e sã moralizeze, ci sã binevesteascã.
Glosolalia existã şi azi în Bisericã. Vaticanul II a fost strãdania cãtre o restaurare mai deplinã a acestei glosolalii; probabil cã de aceea a şi fost numit ‘noile Rusalii’.
Cui îi plac Rusaliile şi înţelesul Rusaliilor, nu are cum sã nu îi placã Vaticanul II, cartã a generozitãţii misionare.
Rusaliile sunt o sãrbãtoare care cheamã şi include; care situeazã în imediateţe. Fricile şi fobiile îi ţin pe oameni departe de Rusalii, de sãrbãtorirea Rusaliilor—care sunt rezumatul şi sinteza anului bisericesc. Un creştinism al Rusaliilor e creştinismul Vaticanului II.
Rusaliile implicã valorizarea existentului, a ‘banalului’. Un autor ca Bonhoeffer era un gânditor al Rusaliilor; la fel şi Rahner, şi atâţia dintre ‘Noii teologi’.
Darul Sf. Duh e, între altele, focul, adicã limpezimea, lumina cea mai limpede. ‘Toţi ucenicii Domnului’, ‘toţi galileeni’, primesc aceastã limpezime, însuşirea acestei limpezimi supranaturale. Pacea Sf. Duh e opusul rumorii, zumzetului, vacarmului. Flãcãrile sunt imaginea a ceea ce e primit—iar cuvintele, a ceea ce e dat. În ucenici pogoarã aceastã limpezime supranaturalã. Cooperarea lor cu Iisus a început. Limpezimea aceasta e inteligibilã, mintalã, ca urmare—poate fi transmisã, poate trece în cuvinte. Biblia subliniazã eficienţa transmiterii verbale, şi denotã întotdeauna încredere în cuvânt, în capacitatea limbajului de a transmite gândul dumnezeiesc. Oamenii Bibliei, ai ambelor Scripturi, vestesc (şi) prin cuvânt; nu au neîncrederea modernã în capacitatea limbajului de a exprima ‘ceea ce e mai presus de fire’. Ca la rãsãriteni, încrederea aceasta în limbaj poate sã ia forma expresiei indirecte, învãluite, oraculare, criptice, oblice, figurate. Însã tot vorba despre încredere în limbaj e. Limbajul uman, ca limbaj verbal, poate enunţa adevãrul. Biblia e o carte a încrederii în limbaj. Nu în folosirea naivã, pedestrã, a limbajului—ci în capacitatea limbajului utilizat aşa cum se cuvine de a enunţa adevãrul. Limbajul Bibliei e adesea potenţat—oracular, susţinut de resursele artei, ale exprimãrii figurate, ale naraţiunii filozofice, ale mitului, etc.. Însã aceastã ambiguitate e un ‘prag de sus’, o utilizare decât care nu existã o alta mai înaltã, şi a cãrei explicare e adesea nesatisfãcãtoare. Folclorul, mitul fac posibil limbajul biblic. Limbajul e apt sã enunţe adevãrul nu în formã directã, ci ca parabolã şi ca mit. Mitul e mai semnificativ ca istoria.